Doi bătrâni din Timișoara au murit în propria locuință, în timp ce vorbeau la telefon cu un nepot din Germania. În casa lor a intrat un băiat necunoscut, care i-a omorât. Criminalul a fugit de la locul faptei, iar acum este de negăsit. Anchetatorii continuă să îl caute.După crima de la Bran, în care doi tineri au murit în locuința lor, o altă tragedie asemănătoare a șocat România. Doi bunici au fost omorâți în propria locuință, în timp ce vorbeau la telefon cu nepotul lor din Germania. Din primele informații, se pare că în casa lor a intrat un băiat care i-a lovit brutal, iar mai apoi a fugit și este de negăsit. Anchetatorii au pornit pe urmele lui.
Doi bătrâni au fost omorâți în casa lor din Timișoara
Incidentul revoltător s-a întâmplat marți seara, într-o locuință din centrul orașului Timișoara. Cei doi aveau între 75 și 78 de ani și vorbeau la telefon cu nepotul lor. Dintr-o dată, unul dintre bunici i-a spus nepotului că se aud niște zgomote și merge să verifice ce se întâmplă. La câteva minute distanță, apelul s-a închis, iar cei doi au fost omorâți.
Bunicii au fost descoperiți de un alt nepot, care a mers la ei acasă să verifice ce se întâmplă. Îngrozitor de ceea ce a văzut, băiatul a sunat imediat la 112. În tot acel timp, criminalul se afla încă în aceeași casă cu el. În cele din urmă, băiatul care i-a omorât a fugit. Anchetatorii încearcă să îl găsească, în aceste momente.
”La data de 27 Iunie 2023, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din Piața Țepeș Vodă, un bărbat și-a găsit bunicii decedați( un bărbat în vârstă de 75 de ani și o femeie în vârstă de 78 de ani),iar în locuință a surprins o persoană necunoscută care a fugit.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea depistării persoanei și stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment nefericit.
S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii înfracțiunii de omor calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.”, a transmis IPJ Timiș.
O fetiță de 12 ani a fost ucis de iubitul mamei sale
Crima din Berceni a luat proporții și a devenit una dintre cele mai mediatizate tragedii din ultima vreme. Anamaria, o fetiță de 12 ani, a fost omorâtă de iubitul mamei sale, Marcel Șerbuc.
Acesta a recunoscut, în cele din urmă, că i-a luat viața, însă a mărturisit că ar fi fost vorba de un accident. Rezultatele autopsiei au contrazis, însă, acest lucru. Marcel Șerbuc urmează să fie extrădat din Olanda.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/doi-batrani-au-fost-ucisi-in-timisoara-in-locuinta-lor-bunicii-vorbeau-la-telefon-cu-un-nepot-din-germania-criminalul-a-disparut-310526.html