Acasă Stiri Ce s-a întâmplat într-o localitate din Dolj unde primarul a început să...

Ce s-a întâmplat într-o localitate din Dolj unde primarul a început să dea stimulente de mii de lei pentru nou-născuți

269
0

În România sunt sate întregi fără copii și școli cu 2-3 elevi. Aceasta este realitatea anului 2023. Ca să sporească natalitatea, primarii acordă stimulente pentru fiecare nou-născut. În unele comune acestea ajung și la 5.000 de lei.În localitatea Mischii, din județul Dolj, tinerii sunt încurajați financiar să devină părinți. În 2019 autorităţile au acordat un stimulent de 1.500 de lei pentru fiecare nou-născut, după ce în anul anterior au fost doar șapte nașteri. Anul trecut, suma a crescut la 3.000 de lei, iar anul acesta, la 5.000. Numărul copiilor s-a triplat.

RECLAMĂ

Rebeca Zamfir, mamă: „Acum patru ani, când am avut prima fetiță, a fost și primul an în care s-a acordat stimulentul acesta. Iar anul trecut am avut bucuria să primim 3.000 de lei. Am avut nevoie de lucrurile esențiale.”

Simona Murgu, mamă: „Acum s-a mărit la 5.000. Deci, este un real ajutor, a stimulat pe tinerii căsătoriți.”

Lidia Năstăsie, viitoare mamă: „Pentru noieste un real ajutor. Pentru noi a fost foarte greu pentru că am făcut fertilizare în vitro și pe deasupra costurile au implicat mult mai mulți bani decât într-o sarcină obținută în mod natural.”

Edilul din comună spune că decizia de a acorda ajutorul financiar a fost luată în urma unor constatări șocante.

Gheorghe Popa, primar comuna Mischii: „Natalitatea scădea drastic. Doar șapte născuți la o populație de 1.700 de locuitori. Să ajungi să ai în clasă un singur copil. Sunt străzi în care nu exista niciun copil.”

Programul prin care tinerii primesc indemnizații pentru nou-născuți funcționează și în comuna Ghiroda, din județul Timiș.

Ionuț Stănușoiu, primar comuna Ghiroda: „Se oferă 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut, sau 3.000 de lei pentru cei care adoptă. Pentru că procedura durează destul de mult și este destul de costisitoare vis-a-vis de avocați, instanță.”

Iar într-o comună din Bistrița, proaspetele mămici primesc 2.000 de lei. Aici, în ultimii ani, mulți tineri au ales să plece în străinătate și tot mai puține familii își doreau să aibă al doilea sau al treilea copil. Pentru a primi aceste ajutoare, cel puțin unul dintre părinți trebuie să aibă domiciliul în localitatea respectivă iar cuplul trebuie să rămână cel puțin doi ani acolo.

Cristina, mamă: „E foarte bună această idee pentru că ne ajută la nevoile copiilor. Le cumpăr tot ce au nevoie.”

Și în București, femeile însărcinate beneficiază de un ajutor din partea Primăriei Capitalei, prin Direcția Generală de Asistență Socială, sub formă a două vouchere, în valoare de 1.000 de lei fiecare, cu ajutorul cărora se pot deconta medicamente şi acte medicale specifice.

Sursa: Pro TV

RECLAMĂ
Articolul precedentDe ce au fost arestate două femei, după ce au fost atacate cu o găleată de iaurt de către un bărbat
Articolul următorIncident șocant la Pasajul Unirii. Un bărbat a atacat cu pietre un echipaj de poliție.