Ajuns aproape de locul accidentului, în stare de şoc, bărbatul, căruia nu îi venea să creadă că şi-a pierdut fratele, a reacţionat extrem de dur: „Poate trăia dacă aveau drumuri făcute! Nu au! Stau în birouri, nu iasă din birouri, la căldură, că-i nămol! Ei nu pot să meargă, noi putem să mergem, că suntem proştii lor! Proştii lor, să ia bani de pe urma noastră.
„Cum, mă, cum să fie mort? Cum să fie mort? Ce făcură, mă de atâta timp de când se întâmplă, că nu-s în stare mă, să facă drumuri? Nu-s în stare! Că dacă aveau drumuri făcute, poate trăia! Poate trăia dacă aveau drumuri făcute! Nu au! Stau în birouri, nu ies din birouri, la căldură, că-i nămol! Ei nu pot să meargă, noi putem să mergem, că suntem proştii lor! Proştii lor, să ia bani de pe urma noastră! De pe urma noastră ia bani! Stau în birouri, nu ies afară, nu fac drumuri!”, a strigat bărbatul, conform imaginilor difuzate de Gorj TV, relatează news.ro.
În acest timp, cei din jur încercau să îl încurajeze, susţinându-l inclusiv fizic. „George, te rog, hai acasă.. În tine îmi este toată baza, George, te rog!”, i-a spus o femeie.
Unul dintre muncitorii implicaţi a spus în faţa jurnaliştilor că a scăpat „cu ajutorul lui Dumnezeu, atâta pot să spun”, el adăugând că au fost momente disperate, în care oamenii implicaţi încercau să se ajute unul pe celălalt.
„Puteţi să întrebaţi, sunt lideri de sindicat, să vă spună cum s-au luptat, cum au făcut şi greve pentru condiţiile de muncă, pentru tot! Şi uitaţi ce se întâmplă: dezastre! E carnagiu! Gândiţi-vă că astăzi plângem colegii noştri cu care ieri râdeam. Şi poate să se întâmple şi mâine, şi poimâine. Mulţi poate nu mai speră să iasă la pensie. E greu, mulţi ne-am învăţat cu răul şi zicem că e bine. Unde să ne ducem? Asta am învăţat, asta facem”, a declarat un muncitor.
Un alt bărbat prezent la locul accidentului a declarat presei că una dintre victime este „copil” şi abia se angajase la cariera Jilţ Sud.
Inspectoratul Teritorial e Muncă Gorj a trimis la locul accidentului doi inspectori pentru a face primele verificări şi a deschis dosar de cercetare a evenimentului. Cei trei muncitori erau angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia.
Sursa: News.ro