Acasă STIRI SPORTIVE Angajatul FCU Craiova care a pretins că a fost înjunghiat de fanii...

Angajatul FCU Craiova care a pretins că a fost înjunghiat de fanii Universităţii Craiova a fost arestat pentru că a înscenat incidentul. Bărbatul fusese coleg de penitenciar cu Adrian Mititelu

324
0

Angajatul clubului FCU Craiova, care a pretins că a fost înjunghiat de un grup de suporteri ai echipei Universitatea Craiova, a fost reținut de polițiștii craioveni, fiind acuzat că și-a înscenat incidentul din seara zilei de 26 decembrie 2022.

RECLAMĂ

Bărbatul, în vârstă de 36 ani, este din Vaslui şi s-a mai aflat în spatele gratiilor, fiind coleg de penitenciar cu Adrian Mititelu, informează Otenia TV.

Angajatul FCU Craiova fusese coleg de penitenciar cu Adrian Mititelu 

„În continuarea cercetărilor privind evenimentul din seara zilei de 26 decembrie a.c., prin care un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a sesizat că ar fi fost înjunghiat, de persoane necunoscute, pe o stradă din municipiul Craiova, în seara zilei de 29 decembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au dispus reținerea bărbatului de 36 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare. În urma sesizării depuse de bărbat, din seara zilei de 26 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au întreprins un complex de activități investigativ-operative, audieri de martori și vizionări de imagini de pe camerele de supraveghere, din zona comiterii faptei, bărbatul nefiind observat în zonele pe care acesta le-a indicat polițiștilor.

În fapt, acesta este bănuit că a reclamat în mod fals agresiunea din seara zilei de 26 decembrie, inducând în eroare organele judiciare. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, urmând ca în cursul zilei de 30 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive” se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Anul acesta, doi jucători de la FCU Craiova au fost arestaţi pentru tâlhărie

Nu este prima dată când angajaţii FCU Craiova sunt implicaţi în scandaluri. Astfel, înaintea derby-ul local din 2021, cu Universitatea Craiova, angajaţii clubului patronat de Adrian Mititelu au introdus la tribuna oficială a stadionului „Ion Oblemenco” bâte de baseball şi crose, ascunse în nişte sacoşe, care au fost descoperite de forţele de ordine, chiar înaintea meciului cu Universitatea Craiova, din octombrie 2021. În imaginile apărute în mass-media apăreau ofiţerul de presă al clubului, precum şi ofiţerul de securitate al FCU Craiova.

Totodată, în noiembrie anul acesta, fotbaliştii legitimaţi la clubul lui Adrian Mititelu, FCU Craiova, Andrei Cătălin Albu şi Jesus Eduardo Sperlea, au fost arestaţi preventiv de magistraţii Judecătoriei Craiova, după ce au tâlhărit trei adolescenţi, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. Andrei Cătălin Albu, în vârstă de 18 ani, şi Jesus Eduardo Sperlea, în vârstă de 16 ani, au fost reţinuţi de poliţiştii doljeni, după ce, prin amenințarea cu bătaia, le-au luat sume de bani unor adolescenţi cu vârstele cuprinse între 13 și 15 ani, toți din Craiova. Cei doi fotbalişti au fost prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Craiova, care au dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

sursa:https://www.prosport.ro/fotbal-intern/superliga/angajatul-fcu-craiova-care-a-pretins-ca-a-fost-injunghiat-de-fanii-universitatii-craiova-a-fost-arestat-pentru-ca-a-inscenat-incidentul-barbatul-fusese-coleg-de-penitenciar-cu-adrian-mititelu-19574089?fbclid=IwAR2UUPrVG-05uS1yCjTGp57DE1CA9DPE4ow65itVYxJePbdpg3cwrarilLo

RECLAMĂ
Articolul precedentIncendiu la o sală de sport din Iaşi, aflată lângă un spital. 20 de persoane evacuate, o victimă transportată la spital
Articolul următorLecția de omenie și de speranță dată de doi soți din Constanța care ajută o familie cu patru copii: „Aveau doar două jucării”