Acasă Stiri Bărbat dispărut, găsit în pădure cu arsuri. A supraviețuit frigului pentru că...

Bărbat dispărut, găsit în pădure cu arsuri. A supraviețuit frigului pentru că și-a dat foc la haine

867
0

Un bărbat dispărut de acasă a fost găsit în pădure, cu arsuri, după ce își dăduse foc la haine, ca să se încălzească. Bărbatul de 52 de ani plecase de două zile de la domiciliu, din localitatea Malu cu Flori, Dâmbovița.

RECLAMĂ

Bărbatul figura ca dispărut din data de 28 noiembrie și a fost găsit într-o livadă din localitate, două zile mai târziu. Supraviețuise frigului pătrunzător pentru că își dăduse foc la haine, dar a suferit arsuri la mâini și picioare, aflându-se în stare destul de gravă.


În urma activităților de căutare efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești, alături de efective de la Serviciul de Investigații Criminale, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, reprezentanți de la primăria din localitate, voluntari, jandarmi, pompieri, a fost identificat, într-o livadă din Malu cu Flori, un bărbat din localitate. Cel în cauză ar fi plecat voluntar de la domiciliu în ziua de 28 noiembrie a.c., au transmis reprezentanții Poliției, citați de publicația Gazeta Dâmboviței.

După aproximativ 2 ore și jumătate, echipajele constituite pentru căutare au găsit persoana dispărută. Aceasta era conștientă, cooperantă, prezenta șoc hipotermic și arsuri de gradul I și II pe membrele superioare și inferioare. Bărbatul de 52 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind preluat de către echipajul SMURD în vederea transportului la UPU Târgoviște pentru îngrijiri de specialitate, arată sursa citată.

Sursa: Gazeta Dâmboviței

RECLAMĂ
Articolul precedentCiucă, despre candidatura la prezidenţiale: În acest moment, există o singură posibilitate – să ne îngrijim de guvernare
Articolul următorMedicul care își roagă pacienții să nu îi mai aducă „atenții”: Vă rog nu mă obligaţi să urlu pe coridoare, să vă dau afară