Bărbatul cercetat penal pentru că ar fi luat un bolid de 140.000 de euro și ar fi „uitat” să-l plătească, apoi i-ar fi creat un prejudiciu de peste două milioane de euro unui dezvoltator imobilliar este acuzat că ar fi tras țeapă și unui dealer auto și, în timp ce păgubitul caută mașina, reporterii SPYNEWS au descoperit că aceasta este scoasă la vânzare, pe internet.
Despre Daniel-Emil V., alias „Neamțul”, un păgubit susține că acesta ar avea o sumedenie de țepe la activ, pe lângă dosarul penal de la Brașov. „A înșelat mai multe persoane, prezentându-se acestora în calitate de persoană interesată de achiziționarea unor autoturisme, pentru ca apoi, cu diferite motivații, să intre în posesia autoturismelor și, sub diferite pretexte, să refuze plata prețului acestora. În vara anului 2017, mai exact in dara de 13 iulie 2017 ,în urma discuțiilor purtate de Daniel-Emil V. cu reprezentantul societății … RENT S.R.L., dl. S. Giorgian, acesta i-a vandut lui Daniel-Emil V. un autoturism BMW 730D cu seria de șasiu WBA…525712, aflat în proprietatea societății sus-menționate.
Totodată, au fost predate documentele de identificare ale autoturismului (certificat de înmatriculare, carte de identitate a vehiculului) și un rând de chei originale, iar ulterior, prin serviciul de curierat … a fost transmis și al doilea set de chei originale ale autovehiculului. Pentru acest autoturism nu a fost încheiat niciun contract de vânzare sau vreun alt tip de contract, fiind încredințat numitului Daniel-Emil V. cu titlu de incredere absoluta pentru a fi prezentat unui potențial cumpărător pretins a fi fost identificat de către acesta în Germania.
Vânzarea previzionată nu a avut niciodată loc, însă, fundamentat pe promisiunile numitului Daniel-Emil V., reprezentantul societății proprietare a autoturismului a fost de acord ca acesta să rămână la Daniel-Emil V., pentru a fi prezentat și altor potențiali cumpărători și, eventual, să fie publicat un anunț de vânzare pe platforma online… . Proprietarul autovehiculului nu a agreat niciodată ca vânzarea, emiterea facturii, încasarea prețului să fie realizată de numitul Daniel-Emil V., însă acesta a procedat la vânzare prin intermediul platformei …, încasând și prețul aferent operațiunii. Numitul Daniel-Emil V. a refuzat sistematic restituirea autoturismului (ca acesta nu mai exista) sau plata valorii acestuia (bani care au fost incasati de acesta) iar ulterior a refuzat și orice încercare de rezolvare pe cale extrajudiciară a situației”, a dezvăluit, în exclusivitate pentru SPYNEWS, sursa amintită.
În timp ce firma caută mașina dispărută prin Germania, reporterii SPYNEWS au descoperit că aceasta a fost scoasă recent la vânzare, pe un site din România. În prezent, mașina cu seria de șasiu indicată de victimă are numere de București și este proprietatea unei persoane fizice, care ccere pe ea 39.981 euro.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/situatie-incredibila-in-cazul-samsarului-de-limuzine-acuzat-de-tepe-de-milioane-spynews-a-gasit-o-masina-disparuta-292963.html