Acasă Stiri Polițiști atacați de un fals „agent de la IPJ Cluj”! Document exclusiv...

Polițiști atacați de un fals „agent de la IPJ Cluj”! Document exclusiv transmis de Poliția Română

365
0

În timp ce două infirmiere sunt cercetate penal pentru atingere adusă imaginii Poliției Române fiindcă au țopăit pe „dansul găinii” echipate cu uniforme de polițist, un individ în ținută de agent, care se recomandă „Camelya”, face cu ou și cu oțet aceeași instituție.

RECLAMĂ

„Camelya V.”, care în spațiul public susține că este agent la IPJ Cluj, și-a făcut un obicei din a ataca dur diverși polițiști. Pe unii i-a acuzat de legături cu mafia, iar pe alții, inculpați în dosare de tortură, i-a apărat cu vehemență.

Întrucât pe lângă imagine de profil, în care apare o femeie, persoana postează fotografii cu un agent de poliție, reporterii SPYNEWS au solicitat Poliției Române să precizeze dacă respectiva persoană este, într-adevăr, angajată la Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj sau este un alt personaj cu probleme de personalitate care se dă polițist în spațiul public după ce și-a cumpărat de pe internet uniformă de agent. Cum era, de exemplu, individul care oprea mașini în trafic, folosindu-se de o uniformă achiziționată de pe un site dedicat angajaților MAI.

Referitor la solicitarea reporterilor SPYNEWS, IPJ Cluj a precizat că a efectuat cercetări și că „agentul de la IPJ Cluj” nu figurează ca fiind angajat al instituției, motiv pentru care, teoretic, anchetatorii ar putea extinde cercetările, pentru a-l identifica pe „polițist” și a stabili dacă persoana din spatele contului folosește imagini furate de pe contul unui agent sau, pur și simplu, în imaginația sa, se crede agent la IPJ Cluj.

„Au fost demarate verificări la nivelul instituției noastre, în vederea identificării identității persoanei menționate de dumneavoastră și a eventualei apartenențe a acesteia în cadrul inspectoratului, pentru luarea măsurilor legale care se impun, în urma acestora nerezultând însă date care să confirme aceste aspecte”, a explicat IPJ Cluj, într-un document transmis reporterilor SPYNEWS.

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/politisti-atacati-de-un-fals-agent-de-la-ipj-cluj-document-exclusiv-transmis-de-politia-romana-292965.html

RECLAMĂ
Articolul precedentTrista poveste a unui clujean ce trăiește pe străzi: „L-am întâlnit pe Ion la ghena de gunoi…”
Articolul următorSituație incredibilă în cazul samsarului de limuzine acuzat de țepe de milioane