Acasă Stiri Alexandru Rafila a răspuns la întrebările puse de Dana Budeanu | Toţi...

Alexandru Rafila a răspuns la întrebările puse de Dana Budeanu | Toţi pacienţii trebuie să ştie asta

991
0

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a răspuns punctual la întrebările puse de Dana Budeanu privind situaţia din spitalele din România. Iată ce ar trebui să ştim cu toții, mai ales atunci când avem o rudă sau pe cineva drag internat sau bolnav de cancer. Întrebat de către Dana Budeanu de ce ministerul Sănătăţii nu intervine în spitalele în care pacienţii se plâng de condiţii, de mâncare, dar şi de felul în care sunt tratați, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a spus:

RECLAMĂ

„În țară sunt 400 de spitale, Ministerul Sănătății are 67 din ele, restul de vreo 330 sunt la autoritățile locale, ele sunt cele care păstoresc aceste spitale. Nu e o scuză, este o statistică.

Corpul de control al Ministrului Sănătății poate să meargă în situații punctuale și merge foarte multe situații punctuale care nu se referă neapărat la masa pacienților, se referă la multe aspecte care țin de încălcarea serioasă a legii și trebuie să mergem la diverse sesizări.Sigur că ei pot să meargă să verifice acest lucru, dar trebuie o anumită specializare cu care să poţi să constați calitatea mesei, numărul de calorii, care sunt condițiile igienice.

Să știți că la Corpul de Control nu știu dacă este vreun medic în Ministerul Sănătății și e clar că aceste lucruri putem să le facem, eventual cu inspecția sanitară de la nivelul fiecărui județ, nu de la nivelul Ministerului Sănătății.

Dar inspecția sanitară în general se referă la condițiile igienico-sanitare și acolo, apropo de masă, inspecția sanitară poate să constate, în principiu, dacă sunt respectate condițiile igienice legate de furnizare a mesei.

Mi-aș dori să am la dispoziție, mai mulți medici calificați.  Eu vreau însă să știe și doamna Budeanu că dânsa a făcut diverse afirmații de-a lungul timpului.

„Eu am cerut dublarea alocației pentru hrană în spitale”

Eu am militat pentru dublarea sumei de la 11 lei la 22 de lei în spitale și acest lucru a coincis cu momentul în care s-a discutat despre alocația de masă pentru refugiații ucrainieni din România, care primeau aceeași sumă și mi se părea normal ca și pacienții din România să primească cel puțin aceeași sumă, la fel cu refugiații din Ucraina.

„Nu exclud ca în spitale să se fure din banii de hrană ai pacienților”

Faptul că există probabil furturi, pentru că nu pot să le calific altfel în unele spitale, dacă din cei 22 de lei nu sunt folosiți pentru masă și sunt folosiți pentru altceva, în momentul în care noi putem să constatăm din punct de vedere legal, dacă ,știu eu, contractele sunt frauduloase sau furnizorul nu-și îndeplinește atribuțiile, dar este imposibil pentru 400 de spitale din România. 

O să mă gândesc la o soluție. Soluția nu vine peste noapte, dar o să mă gândesc”, a explicat ministrul Alexandru Rafila la Antena 3 CNN.

„Nu este voie să se interzică accesul rudelor pacienților în spitale”

În ceea ce privește accesul bolnavilor și aparținătorilor în spitale ministrul Sănătății a spus:

„Eu am făcut un ordin de ministru care l-am publicat, deci este valabil și obligatoriu pentru toate spitalele din România.

Ordinul privind vizita în spital există din anul 2010 sau 2012, e un ordin care este valabil. Noi l-am revăzut acuma și o să republicăm cu câteva modificări.

Oricine are dreptul să-și viziteze ruda sau cineva care vrea să intereseze despre o rudă, că se întâmplă și lucru ăsta, și atunci în indicatorii de evaluare a managerilor am introdus exact, și este pe site-ul Ministerului Sănătății exact acest punct, în care trebuie să aibă un sistem, un manager prin care aparținătorul să poată să primească feedback într-un timp rezonabil.

Mai mult, accesul în spital trebuie permis pe baza unui orar care este publicat, afișat pentru un număr limitat de persoane, că există și situații când la un pacient vin şi 12 persoane să-l viziteze.

O să mă gândesc la o soluție, dar vă repet, sunt foarte multe spitale, iar comportamentul oamenilor e foarte diferit. Ați remarcat la Bistrița, pot să vă dau și de spitale din București, unde este un comportament foarte prevenitor în ceea ce privește pacienţii. Dar trebuie să ne învățăm să respectăm și legea.

Adică eu am un ordin care reglementează cum se dă masa în spital, cum se face vizita”, a mai spus ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila.

„Programul pentru cancer, făcut de apropiaţi ai PNL şi Cotroceni. Ministerul Sănătății nu a fost implicat”

Referitor la Programul Național de Cancer, Dana Budeanu a cerut să se precizeze dacă acest program este dedicat, de fapt, spitalelor sau clinicilor private din România.

Întrebarea vine în contextul în care mai mulţi medici au semnalat că planul nu include un element foarte important şi anume accesul pacienților cu cancer la operațiile oncologice.

„Strategia sau programul Național de Combatere și de Control al Cancerului a fost lansat în draft la începutul anului la Președinția României și ulterior a fost votat în Parlament.

Fiind votat în Parlament vă dați seama că este o obligație pentru Ministerul Sănătății să-l implementeze. Ministerul Sănătății a fost foarte puțin implicat în elaborare.

A fost o echipă de profesioniști și un grup de lucru. Din partea Ministerului Sănătății nu știu dacă a fost cineva în grupul de lucru. Au fost apropiați mai mult de Partidul Național Liberal și au fost apropiat și de Palatul Cotroceni.

De fapt și diversele evenimente, lansări și așa mai departe legate de acest program pe care eu îl sprijin, pentru că avem nevoie de un program şi noi trebuie să-l implementăm.

„Programul are multe elemente bune, mai ales partea de prevenție”

Programul are multe elemente bune. În Europa, în 2021 s-a aprobat un program european pentru combaterea cancerului. Pentru acest program în Europa s-au alocat pentru următorii 4 ani 4 miliarde de euro partea care revine României. România este o țară care are 4,5 % din populația Uniunii Europene.

Acest program aduce însă în atenție ceva foarte important și cu care eu sunt de acord şi voi lucra să se desfășoare foarte bine și foarte repede.

Este partea de prevenție, pentru că noi avem o problemă în România legată de prevenție, educație, factori de risc, care  înseamnă detectare precoce a cancerului prin screening.

Însă e un element la care trebuie să ne gândim foarte serios. Eu depistez pacienții cu cancer, dar trebuie să fiu sigur că am și partea a doua, tratamentul. Adică am unde, cu cine şi resursele.

Noi avem o disproporționalitate la nivelul României în ceea ce privește resursa umană calificată și centrele calificate.

„Serviciile trebuie să fie similar decontate şi la privat, ca pacientul să nu dea bani din buzunar”

De exemplu, avem doar 3 institute oncologice. Avem București, Iași și Cluj, care sunt foarte bune, sunt foarte puternice.

Să sperăm că și la Timișoara se va dezvolta un astfel de centru, pentru știu că au făcut o aplicație pe PNRR, poate o să aibă noroc și o să fie finanțați.

Serviciile private sunt necesare și furnizează servicii pacienților cu cancer și le cunosc personal foarte bine, dar acolo trebuie ca aceste servicii să fie similar decontate și pacientul să nu dea bani din buzunar”, a mai spus Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în emisiunea Subiectiv de la Antena 3 CNN.

sursahttps://www.antena3.ro/emisiuni/subiectiv/alexandru-rafila-raspuns-dana-budeanu-inormatii-importante-pacienti-spitale-romania-656442.html

RECLAMĂ
Articolul precedentLa 65 de ani, Irinel Columbeanu „aleargă” tot după aceleași femei: „Să fie de 18–20 de ani, să fie tinere, asta este important”
Articolul următorImaginile cu Adrian Mutu și MM Stoica, după FCSB – Rapid 3-1