Dragoș și Ionuț Dolănescu nu reușesc să scape de procesul de partaj deschis în 2019 de doi bucureșteni – dosar în care miza este o casă cu șase camere și un teren de 342 mp. Recent, instanța a solicitat să se administreze noi probe.Procesul de partaj în care frații Dolănescu sunt citați ca pârâți, alături de mai multe persoane, o ia de la capăt, după ce instanța a decis, săptămâna trecută, să se administrele noi probe.„Admite în parte obiecţiunile formulate de reclamanţii Munteanu Eugen şi Marin Olga şi de pârâţii Bratu (fostă Rădulescu) Mihaela şi Rădulescu Wili Eugeniu, cu privire la raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcţii şi evaluarea proprietăţii imobiliare, întocmit de expert Coman Teodora Ioana. Se revine cu adresă către expertul desemnat, cu următoarele solicitări: 1. de a răspunde la obiecţiunea formulată de reclamanţi, referitoare la faptul că, potrivit susţinerilor acestora, construcţia C1 ar fi fost locuibilă la nivelul anului 1996; 2. de a proceda la identificarea şi descrierea construcţiei C2, având în vedere solicitarea ambelor părţi, precum şi conţinutul obiectivului nr.4 al expertizei, cu vizionarea acesteia şi pe interior, astfel cum au fost descrise şi celelalte construcţii existente pe teren, în răspuns la obiectivul nr.4; 3. de a răspunde la obiecţiunile pârâţilor referitoare la imposibilitatea înglobării unei părţi din clădirea C1 în clădirea C2, precum şi la posibilitatea ca, în construcţia C5 să fi fost înglobată vreo parte din vreunul din corpurile de clădire ce fac obiectul partajului; 4. în scopul formulării răspunsurilor solicitate la pct.3, a se avea în vedere şi certificatul de atestare fiscală nr.652529/01.10.2018 şi schiţa ataşată adresei nr.275572/28.02.2019, depuse de către pârâţi, precum şi decizia de impunere pe anul 2018, cu nr.710587/04.12.2018, depusă de către reclamanţi; 5. de a răspunde la obiecţiunile indicate cu nr. II şi III, formulate de pârâţi, în ceea ce priveşte evaluarea construcţiilor supuse partajului şi stabilirea costurilor de demolare a construcţiilor aflate în stare avansată de degradare; 6. în scopul formulării răspunsurilor solicitate la pct.4, a se avea în vedere faptul că declaraţia martorului Dragotă Ion nu a fost administrată în faţa instanţei, în cadrul probei testimoniale şi a se preciza astfel dacă se menţin concluziile iniţiale ale raportului în urma înlăturării acestei declaraţii. Se comunică expertului desemnat copii efectuate din oficiu de pe fila 56 din dosar (obiecţiunile reclamanţilor) şi de pe filele 71-78 din dosar (obiecţiunile pârâţilor şi înscrisurile la care au făcut referire), precum şi o copie efectuată din oficiu de pe decizia de impunere pe anul 2018, cu nr.710587/04.12.2018, depusă de către reclamanţi la termenul de judecată din 20.10.2022, ataşată punctului de vedere depus cu privire la obiecţiunile formulate de pârâţi”, au decis judecătorii.
Chiar dacă până la finalul procesului este cale lungă, judecătorii au admis, în principiu, cererea, în urmă cu mai bine de un an: „Admite în principiu cererea de partaj formulată de reclamanţii Munteanu Eugen şi Marin Olga, în contradictoriu cu pârâţii (…) Dolănescu Valenciano Dragoş Carlos Antonio, (…) Dolănescu Ionuţ (…). Stabileşte bunurile supuse împărţelii ca fiind următoarele: – Dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 342 mp şi construcţiei edificată pe acesta, din cărămidă, compusă din 6 camere, bucătărie, hol, 2 pivniţe, WC (curte), situate în str. ….sector 5, Bucureşti, menţionate în contractul de vânzare cumpărare …
Constată că au calitatea de coproprietari cu privire la bunurile supuse împărţelii, următoarele persoane, cu următoarele cote din dreptul de proprietate: – reclamanţii Munteanu Eugen şi Marin Olga, cu o cotă de 3/6 din masa partajabilă; – pârâtul Dolănescu Valenciano Dragoş Carlos Antonio, cu o cotă de 1/4 din masa partajabilă; – pârâtul Dolănescu Ion, cu o cotă de 1/12 din masa partajabilă”, este un fragment din decizia magistraților.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/rasturnare-de-situatie-in-dosarul-mostenirii-fratilor-dolanescu-decizia-instantei-292681.html