Adrian Ursu și Oana Zamfir au prezentat, în această seară la Antena 3, cele patru lovituri dure primite de români doar în ultimele 24 de ore.
Astfel, prețul benzinei și al motorinei atinge, din nou, prețul de 9 lei/litru. Indicele ROBOR la 6 luni urcă la peste 6% (6,15 %, respectiv 6,33% la 12 luni). Apoi, potrivit INS, prețurile de producție în România au crescut cu 47%.
Și dacă acestea nu ar fi suficiente, România este singura dintre statele candidate care nu a îndeplinit niciun criteriu pentru conversia monetară la euro.
„Croația le-a îndeplinit pe toate, Bulgaria a îndeplinit 3 din 4, ca urmare va adera și ea în 2024, Croația la începutul lui 2023. Noi, cine știe când. Că ne tot plângeam că sunt răi olandezii și de aia nu suntem în Schengen. Sau ne plângeam că sunt neînțelegători americanii cu Visa Waiver și uite, după ce facem noi toate eforturile, ei tot nu accelerează procedura în Senat pentru eliminarea vizelor. Dar, când depinde de noi suntem pe afară”, a afirmat Adrian Ursu.
Pare astfel că România este prinsă între „uraganul planetar” și nepriceprea aleșilor. Un fapt taxat, de exemplu, și de cei de la Cartel ALFA, care afirmă că măsurile Guvernului sunt haotice și discriminatorii, fiind luate fără consultarea partenerilor sociali. Sindicaliştii cer măsuri în favoarea lucrătorilor şi actualizarea urgentă a salariului minim.
„În contextul creşterii necontrolate a preţurilor şi degradarea accelerată a nivelului de trai, Guvernul mai oferă câte un petec peste sărăcia generală. Măsurile pe care le propune sunt haotice, greu aplicabile, populiste şi discriminatorii”, a transmis Cartel Alfa.
Potrivit sindicaliştilor, „pornind de la recunoaşterea faptului că suma de 2.000 lei pe lună nu este suficientă ca să trăieşti în România, Guvernul doreşte să acorde în luna iulie o plată de 700 de lei pensionarilor care au venituri sub sau egal cu 2.000 lei”.
„Orice sprijin financiar în această perioadă pentru cei cu venituri mici este cât se poate de necesar, însă măsura este prost gândită, populistă şi discriminează atât pensionarii între ei, cât şi salariaţii şi alte categorii de persoane”, susțin sindicaliştii care consideră că ajutorul de 700 lei ar trebui acordat tuturor celor care au un venit sub 2.000 lei.
„Atât salariatul care câştigă 1.524 lei net, cât şi cel care câştigă 2.000 lei are dificultăţi determinate de explozia preţurilor la alimente şi combustibili, la fel ca pensionarii. La fel ca în cazul sumei deductibile de 200 de lei care poate fi acordată lucrătorilor cu salariul minim (dar nu şi celor care au chiar şi cu 1 leu mai mult), şi în cazul ajutorului de 700 lei se face discriminare între pensionarul cu 2.000 lei (care primeşte ajutorul) şi cel cu 2001 lei, care nu îl va primi”, au mai transmis sindicaliştii.
sursa: https://www.antena3.ro/emisiuni/exces-de-putere/patru-lovituri-dure-in-ultimele-24-de-ore-pentru-toti-romanii-641837.html