Acasă Stiri Adriana Nica, partenera de viață a lui Sorin Oprescu, cu ochii în...

Adriana Nica, partenera de viață a lui Sorin Oprescu, cu ochii în lacrimi, în Grecia: „Condițiile din pușcărie sunt inumane”

1656
0

Adriana Nica, partenera de viaţă a lui Sorin Oprescu, a dat declaraţii în faţa instanţei din Atena, acolo unde judecătorii analizează cererea de extrădare a fostului primar al Capitalei. Cu ochii în lacrimi, Adriana Nica a explicat că Sorin Oprescu este în pericol de moarte în cazul în care va fi extrădat în România.

RECLAMĂ

Adriana Nica, medic ATI, este partenera de viață a lui Sorin Oprescu de 12 ani. Cei doi locuiau împreună, iar în ultima perioadă în care Oprescu se mutase în Grecia, dr. Nica făcea naveta România-Grecia în fiecare weekend.

Medicul a făcut declarații în fața instanței din Atena, unde se judecă extrădarea lui Sorin Oprescu.

„Sunt partenera lui de viață de 12 ani. Locuim împreună de 12 ani. Veneam în fiecare weekend la el, de când este aici. Locuiește în Grecia de anul trecut de când a ieșit la pensie. Locuiește permanent aici. De mult și-a dorit când iese la pensie să vina în Grecia.

Când a terminat activitățile în București să aibă un venit asigurat pe lună, s-a mutat aici. Eu veneam în fiecare lună și toate concediile le petreceam aici.

Nu ne-am căsătorit pentru că nu consider că un act este necesar pentru a arăta cuiva că îl iubești. Este un om de o loialitate, devotament, apreciere față de oameni.

Este profesor universitar, medic chirurg care a salvat mii de vieți, niciodată nu a avut nicio reclamație din partea unui pacient în 50 de ani de activitate. Nicio reclamație de la vreun coleg sau student pe care i-a format ca medici.

Pentru mine este un șoc că se află închis aici. Un om de calibrul lui, la 71 de ani, cu boli cronice care necontrolate duc la moarte și practic el a primit o condamnare la moarte și întrebarea este de ce și pentru ce. Pentru că orice situație rezolvata post-mortem este fară valoare”, a declarat Adriana Nica în faţa instanţei.

Cum a ajuns Sorin Oprescu în această situație

Totodată, partenera de viaţă a lui Sorin Oprescu a explicat judecătorilor cum a ajuns acesta să fie judecat în România.

„Nu pot să emit opinii juridice, dar am luptat alături de el pentru a afla adevărul în România, dar instanțele l-au condamnat la moarte fară să fie interesate de aflarea adevărului.

Am speranța că aici va avea un proces echitabil. Nu Sorin a fost denunțat, ci un director din Primăria condusă de Sorin a fost prins de DNA cu mită și a fost de acord să colaboreze cu DNA să scape el și să-l acuze pe Sorin, știind că Sorin trebuia să plătească o datorie unei persoane, ceea ce s-a întâmplat.

Înainte să vină cu acești bani, i-a spus lui Sorin că îl ajută cu datoria. A devenit colaborator al DNA și a fost condamnat doar pe această mărturie tocmai că el să scape.

El în România nu va fi judecat echitabil pentru că i s-a dublat pedeapsa la recurs fară probe noi, iar domnul judecător a explicat în decizie că trebuie să fie achitat pentru două din fapte și că i s-au mărit acuzațiile în recurs și din acest motiv nu a avut parte de proces echitabil, o spune judecătorul. 

În România este o singura cale de atac extraordinară, iar termenele sunt de ordinul anilor, el va trebui să stea închis și nu vă apuca acel termen”, a mai spus Adriana Nica.

”Poate intra în come neurologice care duc la deces. A fost condamnat la moarte fiind închis”

„Are diabet dezechilibrat, care dă complicații ireversibile cu risc de deces. El trebuie să aibă regim alimentar și să-și calculeze fiecare preparat și să vadă câte glucide, lipide, proteine.

În nicio închisoare nu poate să aibă aceasta ocazie. Insulina se face în funcție de mese. Trebuie și activitate sportivă, pentru că împreună, insulina, alimentația și activitatea fizică contribuie la consumul de zahar din sânge.

Condițiile (n.r. din închisorile din România) sunt inumane, aglomerația, condiții precare de igienă, nu pot ieși din cameră, nu au asistență medicală, el fiind cu diabet și probleme cardiace.

El poate intra în come neurologice care duc la deces. A fost condamnat la moarte! 

Cazul Adamescu – înainte să moară a lăsat o scrisoare pe care familia a publicat-o unde sunt descrise condițiile inumane, a fost privat de dreptul la sănătate. În cele din urma a murit, nu s-a mai făcut nicio cerere de suspendare”, a încheiat Adriana Nica în fața judecătorilor.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/adriana-nica-partenera-sorin-oprescu-ochii-lacrimi-conditii-puscarie-inumane-641438.html

RECLAMĂ
Articolul precedent20.000 de români, păcăliţi de un „atac cibernetic”. Cu ce mesaj au picat în plasă
Articolul următorEl este Dănuț, tânărul de 18 ani care a murit carbonizat în Iași. Momentul în care mașina izbește copacul