Acasă Stiri Adrian Năstase, EXCLUS din Baroul Bucureşti

Adrian Năstase, EXCLUS din Baroul Bucureşti

557
0

Fostul premier Adrian Năstase a fost exclus din Baroul Bucureşti, după condamnarea definitivă la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul Zambaccian.

RECLAMĂ

Fostul premier Adrian Năstase a fost exclus, luni, din Baroul Bucureşti, pe temeiul nedemnităţii profesionale, având în vedere că acesta are două condamnări definitive cu executare, una de doi ani şi o alta de patru ani, a anunţat decanul Baroului, Ion Ilie Iordăchescu.

„A fost imaginea profesiei de avocat lezată şi, ca atare, Consiliul a ţinut cont de acest aspect”, a spus Ilie Iordăchescu, după ce Consiliul Baroului a decis să-l excludă pe Năstase din profesia de avocat.

Potrivit decanului Baroului, decizia de luni poate fi atacată la Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

Ilie Iordăchescu a precizat că Năstase, după condamnarea de doi ani de închisoare cu executare, nu a fost exclus din profesie, considerându-se atunci că faptele pentru care a primit pedeapsa nu ar fi avut legătură cu atribuţiile profesiei de avocat.

În cazul analizat luni, respectiv după condamnarea de patru ani, Consiliul Baroului Bucureşti a considerat că fostul premier trebuie exclus din această profesie, luând în considerare „noua conjunctură”.

Ion Ilie Iordăchescu a adăugat că, din ceea ce ştie, avocaţii care au fost excluşi din profesie după ce au primit condamnări cu executare nu au mai cerut Baroului Bucureşti să revină şi „s-au îndreptat spre alte profesii”.

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, în 6 ianuarie, de un complet de cinci judecători al instanţei supreme, la patru ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită, în dosarul Zambaccian. Năstase a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Adrian Năstase mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu executare, dispusă în 20 iunie 2012, în dosarul „Trofeul calităţii”. Din această condamnare, fostul premier a executat aproape nouă luni de închisoare, respectiv din 26 iunie 2012 până în 18 martie 2013, când a fost eliberat condiţionat.

Consiliul Baroului Bucureşti a decis, în 21 octombrie 2013, că Adrian Năstase poate rămâne avocat, apreciind că faptele care au stat la baza condamnării fostului premier la doi ani de închisoare nu au afectat calitatea de avocat.

Conform statutului profesiei de avocat, condamnaţii penali nu mai pot profesa ca avocaţi. „În cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii”, prevede statutul avocaţilor la articolul 58.

Potrivit procedurilor Baroului Bucureşti, după ce sentinţa este motivată, Consiliul se reuneşte şi decide dacă avocatul este sau nu exclus.

Excluderea unui avocat are în vedere un singur criteriu, dacă se constată că prezenţa lui în barou ar aduce un prejudiciu de imagine profesiei. sursa: romaniatv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentPrima “TRĂDARE”! L-a lăsat pe Mititelu pentru CS U!
Articolul următorSILVIU LUNG reintră în normal. Vezi cum a început săptămâna, după TRAGEDIA provocată acum câteva zile