Dani Balint, care încearcă să scape de condamnarea primită pentru că a încălcat un ordin de protecție, a făcut o solicitare care i-a lăsat mască pe judecători.În cadrul dosarului de apel, în care a contestat condamnarea la trei ani și șapte luni, cu executare, Daniel Vasile Balint, alias Dani Cămătaru, le-a cerut judecătorilor să anuleze ordinul de protecție din cauza căruia a primit pedeapsa. Magistraților nu le-a venit să creadă și i-au explicat condamnatului că fix aia judecă ei în procesul respectiv, așa că nu au cum să anuleze „obiectul cauzei”. „Califică cererea formulată de inculpatul B.V.D., de anulare a ordinului de protecţie provizoriu nr. XXXX emis la data de 18.02.2021, de către XXXX, ca reprezentând o cerere ce vizează fondul acuzaţiei, care va fi analizată cu ocazia deliberării asupra apelului declarat de acesta”, au precizat magistrații.
În timp ce se afla în perioada de supraveghere, după ce a fost condamnat cu suspendare fiindcă a condus fără permis, a pocnit un pieton pe zebră și a fugit de la locul faptei, Dani Cămătaru a fost arestat. Interlopul a fost băgat la răcoare după ce iubita lui, Giorgiana I., a obținut un ordin de protecție împotriva sa, iar interlopul l-a ignorat. Ulterior, prin metode necunoscute, victima a fost convinsă să renunțe la acuzații, însă dosarul a mers mai departe, iar fiul lui Sile a fost condamnat.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/situatie-halucinanta-in-dosarul-fiului-lui-sile-camataru-judecatorii-au-ramas-masca-277289.html