O femeie din Târgu-Jiu a scăpat ca prin minune după ce a căzut în fântâna din curtea casei sale. Victima a stat în fântână mai bine de o oră până ce rudele i-au auzit strigătele şi au sunat la 112. Ea a avut noroc, deoarece în cădere s-a prins de un furtun şi nu s-a înecat.
O femeie din Târgu Jiu a scăpat ca prin minune după ce a căzut într-o fântână. Bătrâna de 69 de ani a stat acolo mai bine de o oră până ce rudele i-au auzit strigătele. A avut noroc, pentru că s-a prins de un furtun şi nu s-a înecat. Pompierii au scos-o la suprafaţă conştientă, deşi stătuse zeci de minute în apă până la brâu, potrivit România TV.
Victima a mers în toiul nopţii să scoată apă din fântână. S-a sprijinit însă de capacul de deasupra, care era putred, şi a căzut în gol câţiva metri. A stat mai bine de o oră până când rudele i-au auzit strigătele de ajutor.Când au văzut că nu pot să o salveze, rudele au cerut ajutorul pompierilor.
Citeşte şi Operaţiune complicată de salvare a unei bătrâne care a căzut într-o fântână
Bătrâna a fost preluată imediat de o ambulanţă. Fântâna în care a căzut femeia are o adâncime de peste 8 metri. A avut noroc, pentru că în cădere s-a prins de furtunul de la hidrofor şi nu s-a înecat. sursa: romaniatv.net