Caz halucinant într-un liceu din Botoșani. Un copil cu nevoi speciale a ajuns cu arsuri la spital, după ce ar fi fost incendiat de colegi la școală. Elevul susține că aceștia i-au dat foc, dar colegii lui spun că și-a dat foc singur. Totul s-a întâmplat în timpul orei de Educație Tehnlogică, profesoara care o ținea fiind chiar directorul instituției.
Un copil cu nevoi speciale din Botoșani a ajuns la spital în stare gravă, după ce ar fi fost incendiat de colegi. Elevii susțin că băiatul și-a dat foc singur, deși el i-a acuzat din prima clipă. Iată cum s-a putut întâmpla un astfel de incident șocant, chiar în timpul orelor!
Copil cu nevoi speciale, incendiat la școală de colegi
Luni dimineața, copiii se aflau la ora de Educație Tehnologică, dar profesoara i-a lăsat nesupravegheați. În momentul în care a ajuns în clasă, elevul cu nevoi speciale era deja în flăcări.
Cadrul didactic este și directoarea liceului și a explicat cum a fost posibil un astfel de incident. Se pare că elevii au acces la un spray cu substanță inflamabilă, folosit pentru curățarea tablei, acesta fiind care a fost folosit pentru incendierea copilului, în cele câteva minute în care profesoara a lipsit din clasă.
Tatăl susține că elevii au profitat de situația vulnerabilă a fiului său
Deși elevii susțin că băiatul și-a dat foc singur, tatăl lui oferă o altă variantă. Omul este afectat de cele întâmplate și susține că elevii au profitat de faptul că problemele pe care le are fiul său îl fac să nu aibă discernământ în totalitate. Acesta ar fi făcut ce l-au „învățat” colegii lui.
„E ars aici pe gât, la piept. Copiii îl învață și el face, dacă el e cu probleme”, a mărturisit, ci lacrimi în ochi, tatăl copilului.
Totodată, tatăl a mai povestit și că fiul său a fost agresat fizic în trecut de colegii lui.
sursa:https://spynews.ro/monden/emisiuni-tv/acces-direct-copil-cu-nevoi-speciale-incendiat-de-colegi-la-scoala-elevii-sustin-ca-sia-dat-foc-singur-275965.html