Acasă Stiri Psiholog criminalist, despre șoferul care a intrat cu mașina în gardul Ambasadei...

Psiholog criminalist, despre șoferul care a intrat cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei: „Este un gest revendicativ, simbolic, tenta este de nuanță teroristă”

386
0

Gestul bărbatului care a intrat în zidul Ambasadei Rusiei este unul revendicativ, simbolic, spune psihologul criminalist, Tudorel Butoi. Acesta consideră că incidentul şocant are un mesaj puternic, iar gestul este unul disperat.

RECLAMĂ

Criminalistul a precizat, la Antena 3, că incidentul ar putea avea legături cu contextul actual al războiului dintre Rusia şi Ucraina.

„Este un gest revendicativ, simbolic, tenta este de nuanță teroristă, deliberat, conștient, asumat, de suprimare a vieții. Face parte din suicidurile acestea simbolice, revendicative, are o anumită tentă, orientare.

După câte îmi dau seama din poziționarea mașinii, nu cred că avea intenția de a ucide și alte persoane. Se află decât el și zidul ambasadei. Fără îndoială, este vorba de mesaj. Gestul este unul disperat. Un individ care își sacrifică viață în acest sens putea să și-o sacrifice și târând după el victime umane. După câte știm, ceea ce se întâmplă în alte zone conflictuale, în Orient șamd. Ați văzut, intră cu mașinile cu exploziv în mijlocul trupelor militare, care păzesc sau care își exercită activitățile în diverse zone. Și lasă după ei 7-8 morți”, a explicat Tudorel Butoi, la Antena 3.

Un şofer a intrat cu maşina în gardul Ambasadei Rusiei la Bucureşti şi a murit carbonizat

Un șofer a intrat, în această dimineaţă, cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei la București. Mașina a luat foc, iar șoferul a murit.

Potrivit Poliției Capitalei, incidentul a avut loc în această dimineaţă în jurul orei 6.00.

O mașină a părăsit șoseaua și s-a lovit de gardul unei reprezentanțe diplomatice.

Șoferul a murit și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a stinge incendiul izbucnit la mașină.

„În această dimineață, în jurul orei 06.00 a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit șoseaua și s-a lovit de gardul unei reprezentanțe diplomatice.

Conducătorul auto este decedat și a fost nevoie de intervenția colegilor pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism. Au fost aplicate restricții rutiere pe șoseaua Kiseleff, pentru efectuarea cercetării la fața locului.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a acest eveniment.”, se arată într-o informare a Poliţiei.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/psiholog-criminalist-sofer-intrat-masina-ambasada-rusiei-635037.html

RECLAMĂ
Articolul precedentCum arată după ce a renunțat la alcool. Obișnuia să bea 12 beri și un litru de vodkă în fiecare zi —>>
Articolul următorIncendiu la Spitalul de Psihiatrie din Roman