Acasă Stiri Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, acuză Rusia de teroare: „Au luat drept ţintă...

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, acuză Rusia de teroare: „Au luat drept ţintă inclusiv copii”

286
0

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică trupele rusești că au luat drept țintă civili, inclusiv copii, și a cerut o anchetă internațională asupra conflictului, scrie CNN.

RECLAMĂ

„Ceea ce fac în Harkov, Okhtyrka, Kiev, Odesa și în alte orașe și localități merită un tribunal internațional. Noi le documentăm crimele. Și ar fi fost mult mai multe astfel de crime dacă nu ar fi fost apărătorii noștri curajoși”, a declarat Zelensky într-un discurs video postat pe pagina sa de Facebook.

„Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Acțiunile criminale ale Rusiei împotriva Ucrainei prezintă semne de genocid. Am vorbit despre acest lucru cu secretarul general al ONU”, a spus el, susținând că Rusiei ar trebui să i se retragă dreptul de vot în Consiliul de Securitate al ONU.

Zelensky a declarat că nu există „niciun loc din Ucraina pe care trupele rusești să îl considere o țintă inacceptabilă”.

În capitala Kiev, locuitorii s-au trezit duminică pentru a găsi orașul sub control ucrainean, în ciuda a două explozii masive la aproximativ 30 de kilometri sud de oraș, care au luminat cerul în timpul nopții.

Luptele au izbucnit pe străzile din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, după ce forțele rusești au intrat în oraș

Ministerul rus al Apărării a declarat anterior că a vizat doar infrastructura militară, precizând într-o declarație: „Forțele armate ale Federației Ruse nu lovesc orașe și localități, iau toate măsurile pentru a salva viețile civililor”, notează Mediafax.

Dar Zelensky a declarat duminică: „Au mințit când au spus că nu vor viza populația civilă. Încă din primele ore ale invaziei, trupele rusești au lovit infrastructura civilă”.

„Ei luptă împotriva a tot și a tuturor”, a spus Zelenski. „Ei [lovesc] grădinițe, clădiri rezidențiale și chiar ambulanțe. Ei folosesc artileria și rachetele împotriva unor întregi blocuri rezidențiale unde nu a existat niciodată nicio infrastructură militară. Multe orașe și localități ucrainene supraviețuiesc în condiții comparabile cu cele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.”

SURSA:https://www.antena3.ro/externe/volodimir-zelenski-presedinte-ucraina-acuza-rusia-teroare-tina-copii-630651.html

RECLAMĂ
Articolul precedentZelenski anunţă înfiinţarea unei „legiuni străine internaţionale” a voluntarilor care vor să susțină Ucraina în luptă
Articolul următorZelinski ultimul erou al Europei!