SUA sunt “cauza profundă a crizei ucrainene”, a afirmat Coreea de Nord în prima sa reacţie oficială după invazia rusă în Ucraina, informează AFP, citată de Agerpres.
Washingtonul a continuat o politică de “supremaţie militară în ciuda cererii legitime a Rusiei pentru securitatea sa”, se arată într-un mesaj publicat, sâmbătă, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe nord-coreean, semnat de Ri Ji Song, cercetător al Societăţii pentru studii de politică internaţională.
“Cauza profundă a crizei ucrainene rezidă de asemenea în autoritarismul şi arbitrariul SUA”, se precizează în mesaj.
Ri a reproşat SUA că au “dublu standard” la adresa restului lumii. El le-a acuzat de amestec în treburile interne ale altor ţări în numele “păcii şi stabilităţii, denunţând în acelaşi timp drept nefondate măsurile de autoapărare luate de aceste ţări pentru a-şi asigura propria securitate naţională”.
“Epoca în care SUA domneau în materie s-a încheiat”, se mai poate citi în mesaj.
Mesajul publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe nord-coreean constituie o reacţie oficială “discretă” a Phenianului, pentru că acesta a fost publicat în nume personal, analizează Park Won-gon, profesor de studii nord-coreene la Universitatea Ewha din Seul. “Concluzia: totul este din vina SUA”, a explicat el.
Alături de China, Rusia este unul dintre rarii aliaţi ai Coreei de Nord. Moscova s-a opus de multă vreme presiunii exercitate asupra Phenianului din cauza programelor lui de armament şi chiar a cerut o relaxare a sancţiunilor internaţionale.
Sursa: Agerpres