Acasă Stiri Cel puţin opt morţi în Ucraina. Explozii în şapte oraşe mari de...

Cel puţin opt morţi în Ucraina. Explozii în şapte oraşe mari de la începutul atacului

303
0

Autorităţile ucrainene au anunţat moartea a cel puţin opt persoane şi au raportat explozii în şapte oraşe mari, inclusiv în capitala Kiev, de la începerea intervenţiei militare ruse, informează BBC News.

RECLAMĂ

Au fost raportate atacuri care au generat explozii în Kiev, Mariupol, Harkiv, Odesa, Dnipro, Kramatorsk şi Ivano Frankivsk, au declarat surse locale citate de BBC News.

Coloane de tancuri au pătruns în regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, dar şi în sudul Ucrainei, dinspre Crimeea, şi în nord, dinspre Belarus.

Bilanţul preliminar al victimelor este de cel puţin opt morţi, dar un oficial din cadrul Ministerului de Interne de la Kiev a avertizat că, probabil, bilanţul este de sute de morţi, în rândul membrilor armatei ucrainene.

„Inamicul a lansat atacuri intense de artilerie asupra unităţilor noastre din estul ţării, precum şi asupra centrelor de comandă şi control şi a aeroporturilor militare din alte regiuni ale ţării”, a declarat Oleksiy Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării, citat de agenţia Ukrinform.

Ministerul rus al Apărării susţine, potrivit agenţiei RIA Novosti, că armata rusă atacă doar „infrastructură militară”, nu zone rezidenţiale, dar informaţia nu poate fi confirmată din surse independente.

Traficul rutier este aglomerat la ieşirile din oraşul Kiev, în condiţiile în care zeci de mii de oameni încearcă să fugă din capitala Ucrainei de teama venirii trupelor ruse.

sursa:https://www.antena3.ro/externe/morti-ucraina-explozie-sapte-orase-atac-630245.html

RECLAMĂ
Articolul precedentConvoiul militar al NATO a făcut accident pe Valea Oltului. Trei autovehicule militare sunt implicate
Articolul următorArmata rusă încearcă să captureƶe Insula Șerpilor, la doar 45 km de România!