Imagini tulburătoare au apărut în această dimineață, din momentul în care sirenele au sunat în Kiev pentru a anunța atacul Rusiei asupra Ucrainei.
”Ora 07:00, alarmele antiaeriene sună pentru prima dată în Kiev, capitala Ucrainei, după atacul rusesc.
Cetățenii se adăpostesc în casele lor și în tunelurile subterane ale metrourilor.
Trebuie să ne rugăm pentru pace!”, este mesajul postat de un internaut alături de imaginile în care sirenele anunță începerea războiului.
CNN anunța, în această dimineață, că sirenele antiaeriene s-au auzit și în Lviv, un oraș din vestul Ucrainei, chiar înainte de ora locală 07:45.
Și reporterii din capitala țării, Kiev, au auzit, de asemenea, sirenele raidurilor aeriene.
La începutul acestei săptămâni, unii diplomați s-au mutat de la Kiev la Lviv, pe măsură ce au crescut temerile că un atac rusesc asupra Ucrainei ar include capitala.
Rusia a început atacul Ucrainei cu avioane, tancuri și nave militare | Explozii în mai multe zone, inclusiv Kiev
Președintele rus Vladimir Putin a cerut „demilitarizarea” Ucrainei în declarații televizate joi dimineață, în jur de ora 5.30 (4.30 ora României), la scurt timp după ce a anunțat o operațiune militară în regiunea Donbas, din estul Ucrainei.
„Circumstanțele ne cer să luăm măsuri decisive și imediate”, a spus Putin, potrivit unei transcriere a RIA-Novosti. „Republicile Populare Donbas s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor. În acest sens, în conformitate cu articolul 51, partea a 7-a din Carta ONU, cu sancțiunea Consiliului Federației și în temeiul tratatelor de prietenie ratificate de Federația Federală. Adunarea și asistența reciprocă cu DPR și LPR, am decis să conduc o operațiune militară specială”.
Remarcile lui Putin au venit pe măsură ce au crescut îngrijorările cu privire la o iminentă invazie rusă la scară largă. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un discurs emoționant joi dimineața că conducerea rusă a aprobat acțiunea militară în Ucraina și a promis că țara se va apăra.
sursa:https://www.antena3.ro/externe/ucraina-rusia-sirene-kiev-atac-630217.html