Poliţistul care a ucis-o pe Raisa în accidentul din Bucureşti a fost audiat, astăzi, de procurori şi a recunoscut totul.
Agentul Constantin Popescu, poliţistul care se afla la volanul maşini de Poliţie care a lovit-o pe Raisa, fetiţa de 11 ani care a murit în urma accidentului, dar şi pe prietena fetiţei, o fetiţă de 13 ani, a fost audiat de procurori în prezenţa avocatului, dar şi în prezenţa avocatului familiei Raisei.
Potrivit avocatului Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei, poliţistul era „înmărmurit” şi a recunoscut la audieri că merge cu viteză excesivă, dar şi că nu era în misiune la momentul accidentului.
De asemenea, agentul a recunoscut că, după accident, a primit o geacă de la un coleg pentru a nu fi linşat de mulţime.
Mai mult, el a explicat că nu îşi aminteşte când şi unde a efectuat cursul de conducere defensivă pe care era obligat să îl urmeze, chiar dacă în documente se arată că a urmat cursul.
„A recunoscut că nu cunoştea procedura de resuscitare, primul ajutor, mai mult decât atât, şi informaţiile cu privire la condusul defensiv sunt ca în România, doar o birocraţie pentru că nici nu a ştiut să răspundă la întrebarea unde a făcut cursul de conducere defensivă. Pur şi simplu acest curs nu a existat nicăieri, doar în nişte scripte”, a declarat avocatul Cuculis
Avocatul a mai explicat şi ce a declarat poliţistul în legătură cu accidentul.
„Nu a văzut absolut nimic, s-a trezit cu o bubuitură, după care a pus frână. El în continuare merge pe aceeaşi ipoteză că el a verificat trecerea de pietoni şi nu era nimeni acolo, deşi din filmări se vede foarte clar că fetiţele mergeau încet şi abia ulterior au luat-o la fugă.
A fost o întrebare adresată de către mine şi a spus că era atent, singurul lucru pe care l-a recunoscut şi practic lucrurile sunt clare aici: avea viteză excesivă şi a recunoscut lucrul acesta. Nu a putut să precizeze cât era viteza. Cert este că, în momentul de faţă, din declaraţii reiese clar că au venit colegii lui la faţa locului şi el spune că totuşi că acel schimb de geacă, de fapt nu ar fi fost un schimb de geacă, ci i-ar fi dat acea geacă ca să îl acopere, să nu îl linşeze acolo”, a precizat Adrian Cuculis.
De asemenea, avocatul familiei Raisei a declarat că poliţistului îi pare rău pentru tragedie.
„Era înmărmurit, a dat ture lungi pe hol. Puţine cuvinte, declaraţia a fost scurtă. A rezumat că în ziua respectivă nu se afla în misiune. Girofarul îl avea pornit pentru că voia să se asigure că este vizibil, astea au fost declaraţiile lui şi nu în ultimul rând, în momentul producerii accidentului, el spune că pur şi simplu nu a văzut nimic, nu şi-a dat seama. Nu şi-a dat seama că au fost două victime, ci i-a fost atrasă atenţia de un alt participant la trafic”, a mai explicat Cuculis.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/politist-ucis-raisa-accident-bucuresti-recunoscut-viteza-626486.html