Un accident grav a avut loc, vineri, în afara localitatii Cotorca din judeţul Ialomiţa. În accident au fost implicate două autoturisme şi un TIR. Din nefericire, o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte două au fost grav rănite
Accidentul s-a produs vineri, 14 ianuarie, în jurul orei 17.45, pe DN 2 Urziceni-Buzău, în zona localităţii Cotorca din comuna Ciocârlia.
În urma coliziunii violente au rezultat trei victime, din care două încarcerate, şoferii celor două autoturisme.
Salvatorii au extras victimele, una fiind declarată decedată.
„La locul intervenţiei au fost alocate trei echipaje din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere, o descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijin şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa (unul cu medic). Din evenimentul rutier au rezultat trei victime, din care două încarcerate, şoferii celor două autoturisme. Salvatorii au extras cu mijloacele din dotare victimele, din nefericire una a fost declarată decedată de medicul de pe ambulanţa SAJ, iar celelalte două victime au fost preluate de echipajele SAJ şi transportate la Spitalul Municipal Urziceni”, au transmis resprezentanții ISU Ialomiţa.
Potrivit IPJ Ialomiţa, se desfăşoară cercetarea la faţa locului, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/o-persoana-a-murit-iar-alte-doua-au-fost-grav-ranite-625949.html