Acasă Stiri Polițistul care a omorât o fetiță pe trecerea de pietoni, filmat când...

Polițistul care a omorât o fetiță pe trecerea de pietoni, filmat când o împingea cu piciorul

7424
0

Antena 3 a prezentat imaginile care dovedesc că agentul de poliție care a accidentat groaznic două fete, în Capitală, a împins-o cu piciorul pe fata cea și-a pierdut viața.

RECLAMĂ

Prin acest gest revoltător polițistul a vrut să verifice dacă fata mai trăiește, spun martorii. Polițistul circula cu viteză foarte mare. 

Încă nu știe dacă acesta era în misiune. Oficialii nu au precizat pentru moment nimic despre asta. 

Vă avertizăm că urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional. 

”A mișcat-o cu piciorul”

”Se dă jos din mașină și o verifică cu piciorul dacă mișcă. Martorii au vorbit, au spus lucrurile acestea și mulți am avut impresia că poate exagerează. Dar ei au avut tăria să filmeze momentul în care el se dă jos din mașină”, a povestit Mihai Gâdea la Antena 3. 

”Polițistul s-a dat jos din mașină, dădea cu piciorul în piciorul fetiței, ca să vadă dacă mai mișcă. A mișcat-o cu piciorul. Băiatul de acolo i-a spus că de ce o mișcă cu piciorul. După care a întors-o într-o parte”, povestește un martor.

Imaginile filmate de camerele de supraveghere sunt cumplite. Impactul la o astfel de viteză nu i-a dat fetiței nicio șansă. După tragedie a urmat un val de acuzații. 

”L-a luat pe polițistul care a fost la volan, l-a ascuns după tomberonul din stația de RATB”

”Au venit echipajele de poliție între care un domn, îmbrăcat în civil, l-a luat pe polițistul care a fost la volan, l-a ascuns după tomberonul din stația de RATB, au așteptat să vină mașina, l-au schimbat de haine”, mai spune martorul. 

Nu e clar până în acest moment în ce misiune era polițistul sau ce viteză avea. Ce este clar este că pornise semnalele luminoase. Dar nu și pe cele sonore. 

La fața locului s-au adunat peste 50 de oameni revoltați pe poliție. 

Reacția premierului Ciucă, după accident

Premierul a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și a dat asigurări că autoritățile își vor face treaba pentru rezolvarea acestui caz. 

„Am aflat cu tristețe despre tragicul accident rutier în care o fetiță și-a pierdut viața, astăzi, în București, după ce a fost lovită de o mașină a Poliției”, a scris Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, joi seara, pe Facebook.

„Sunt consternat de moartea violentă a copilei și transmit condoleanțe familiei îndoliate”, scrie Nicolae Ciucă.

„Am vorbit cu ministrul Sănătății și am încredere că medicii vor face tot ce e necesar pentru îngrijirea, în cele mai bune condiții, a celei de a doua fetițe, despre care am primit asigurări că este în afara oricărui pericol.

I-am cerut ministrului de Interne să se asigure că ancheta privind stabilirea responsabilității se derulează rapid.

Cei care reprezintă o autoritate publică, mai ales când poartă uniformă, sunt primii datori să protejeze cetățenii și să se asigure de respectarea legii”, a mai transmis premierul.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/accident-politist-fetite-lovite-trecere-pietoni-bucuresti-625844.html

RECLAMĂ
Articolul precedentTeste PCR gratuite la Spitalul „Victor Babeş” din Craiova: „Rezultatele în termen de 24 de ore”
Articolul următorȘcolile nu se mai închid în funcție de vaccinarea profesorilor. Noul criteriu în funcție de care elevii vor învăța online