De astăzi şi până sâmbătă, inclusiv, craiovenii care sunt racordaţi la patru puncte termice de pe Calea Bucureşti nu vor primi căldură în calorifere. Autorităţile locale au anunţat că acest lucru este cauzat de faptul că Sucursala Electrocentrale Craiova II care opreşte furnizarea agentului termic, sub formă de apă fierbinte, către următoarele patru puncte termice: 1,2,4 şi 4A din Calea Bucureşti. „Oprirea se va face pentru eliminarea pierderilor de agent termic, cât şi pentru prevenirea spargerii în perioada friguroasă a racordului termic subteran tur şi/sau retur din zona SC Sucpi SA Craiova”, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova. sursa: cvlpress.ro
RECLAMĂ
RECLAMĂ