– Șmecherii din Liga I la brutărie! –
Păi, credeți că vagabondul de Băsescu e prost? E vina Antenei 3, în fond, că toată populația și-a format reflexul ăsta: dacă e decizie a justiției, înseamnă că e voia președintelui. Sau hai, măcar nu s-a împotrivit, ceea ce tot e ceva. Sigur că asta nu e bine, pe fond. Nu e bine nici măcar că populația crede asta, darămite dacă o mai fi și adevărat. Dar, oricum ar sta treburile de fapt, propaganda USL se întoarce împotriva lor în cazurile concrete în care oamenilor le place ce face justiția lui Băsescu.
Arestările oamenilor politici nu vor fi niciodată gustate unanim, e clar. Mereu cei dintr-o tabără vor acuza cealaltă tabără de influențe mârșave. Într-atât de controversate sunt aceste condamnări încât până și pe campionul hoției post-decembriste, Năstase, îl pot scoate unii deținut politic de rangul lui Iuliu Maniu și al altor bulevarde mari din București. Sunt însă și cazuri în care întreg poporul e de acord cu judecătorii. Iar condamnările Curții de Apel de ieri a uns la suflet cea mai mare parte a neamului.
Nu trebuie să fii nici anti-stelist, nici anti-dinamovist, nici anti-rapidist, nici măcar un om foarte inteligent ca să-i detești sincer pe frații Becali, Borcea, Copos și Meme Stoica. Cam cât de mult urâm aceste personaje? Păi, să zicem că, pe o scară de la 1 la 10, pe Giovanni îl urâm de 8, pe frac’su’ și pe Borcea de 7, pe Copos de 5 și pe Meme cam de 4 așa. Hopaaa! Na, că fix atâția ani a luat fiecare. Dacă sunt vinovați? Habaaar n-avem! Dar sentințele par a fi conforme cu instinctele noastre, așa că nu sună rău deloc.
Sigur, să fii antipatic nu este o infracțiune. Dar să ne gândim puțin cum au devenit oamenii ăștia antipatici.
Oamenii de fotbal de frunte au afișat mereu o șmecherie ostentativă care politicienilor nu le-a fost niciodată la îndemână. Politicienii nu pot fura cu tupeu, ei săracii își duc crucea bogăției necuvenite mai greu, trebuie să fie demagogi, ipocriți, îndatoritori și blajini. Pentru că depind de electorat. Dar șmecherii din fotbal nu depind de absolut nimeni, decât cel mult de șefii lor pe linie ierarhică (vezi vârfurile FRF sau LPF). Pe măsură ce cuvele mizere și ruginite ale Ligii I se învârteau non-stop, albind cu spor milioanele, siguranța de sine a șmecherilor de fotbal creștea. Spălaseră atâția bani încât deja începuseră să se convingă pe ei înșiși că sunt corecți, ba chiar filantropi, unii (na, belea!) se credeau providențiali. Serghei Bubka să fi fost și nu le ajungeai cu prăjina la nas.
Într-atât de mult s-au obișnuit golanii ăștia ca fotbalul românesc să fie stat în stat și ca presa sportivă să fie (cu două-trei excepții pe an) complet aservită contra unor sume din ce în ce mai modice, încât nesimțirea unor judecători care le-au dat ani grei cu executare le pare ireală și este urmată de reacții de bătăuș care nu poate ajunge la tocilarul clasei, ca aceea a lui Giovanni Becali.
”De aia am plecat eu pe Dunăre, să fiu judecat corect în țara mea”, a spus marele dizident Becali, acealași care declarase, acum câteva luni, că a fost nevoit să plece din Germania pentru că, cităm, ”i-am luat capul unui miliardar neamț și am rămas cu trei milioane de mărci”. Cunoscându-l pe Becali ăl mare, ne îndoim că aceea a fost o figură de stil menită a sugera faptul că Giovanni a muncit atât de asiduu pentru neamț și i-a fost atât de loial încât acesta l-a recompensat de bună voie trei milioane de mărci. Dar merge și așa. E definitoriu pentru nedreptatea pe care o resimt condamnații de ieri în legătură cu sentințele curții. Am face doar un mic amendament; declarația lui Giovanni ar fi sunat mai bine așa: ”De aia am plecat eu pe Dunăre și-am luat capul la oameni în Germania, să fiu judecat corect în țara mea!”.
sursa: kamikaze
