Doi tineri și-au pierdut viața într-un tragic accident care a avut loc luni dimineața în județul Bacău.
Potrivit primelor informații, în mașină care a izbit un cap de pod se aflau 4 persoane, iar trei dintre ele au rămas
încarcerate.
Luni, dimineata, in jurul orei 05:00, un grav accident rutier a avut loc pe DN2G, in localitatea Ardeoani, din judetul Bacau, informează presa locală.
Potrivit Bacau.net, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a impactat un cap de pod. La fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale de la ISU Bacau și ambulanțe, deoarece trei persoane erau încarcerate în mașina distrusă.
Patru persoane se aflau în mașina distrusă complet
În mașina avariata se aflau 4 persoane. Una dintre ele a reusit sa se autoevacueze, iar trei au ramas incarcerate. Din nefericire, doua au decedat iar una a fost transportata in stare grava la Spitalul din Moinesti (16 ani).
Cele doua persoane care au decedat sunt soferul (30 ani) si un pasager (17 ani).
Mesajul Poliției Rutiere
La primele ore ale dimineții, Poliția Rutieră a transmis o informare privind circulația îngreunată de pe DN 2G ca urmare a accidentului cumplit care a avut loc.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2G Bacău-Moinești, în localitatea Ardeoani, județul Bacău, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a impactat un cap de pod.
„În urma coliziunii, șoferul și un pasager au decedat, a treia persoană este evaluată medical la fața locului, iar cel de-al patrulea pasager a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir. Se estimează reluarea normală a circulației în 30-45 de minute”, a transmis Poliția rutieră.
sursa:https://dromania.ro/doi-tineri-si-au-pierdut-viata-intr-un-accident-cumplit-din-judetul-bacau-31266?fbclid=IwAR0bXEAaRU0agzV-V4OKusnhMm-fsXHy22labKrC7onuCid4Db1u7jr_aqw