Acasă Stiri Mafiotul român care a terorizat Spania, veste teribilă, în pușcărie / Ion...

Mafiotul român care a terorizat Spania, veste teribilă, în pușcărie / Ion Clămparu primește lovitură după lovitură

1910
0

Pentru a doua oară în mai puțin de un an, Ioan Clămparu, mafiotul care a terorizat Spania și a fost condamnat la 30 de ani de temniță, pentru trafic de carne vie, și-a încercat norocul, la tribunal.

RECLAMĂ

Mafiotul poreclit „Cap de Porc” sau „Ion de la Madrid” a deschis un proces, contestând modul de executare a pedepsei, invocând faptul că ar merita un regim mai blând, mai ales că s-a cumințit în ultimii ani și nu a făcut probleme în pușcărie. Însă magistrații nu au părut prea impresionați de argumentele invocate de temutul interlop, așa că i-au respins cererea. „Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul Clămparu Ioan, deţinut în Penitenciarul Aiud, împotriva Încheierii nr. 363/13.08.2021, emisă în dosarul nr. 307/2021 de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud. Menține ca legală şi temeinică încheierea atacată. În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 de lei. Definitivă”, a fost decizia instanței.

În urmă cu câțiva ani, Clămparu s-a judecat și cu doi foşti colegi de celulă, care l-au lăsat fără haine, furându-i-le în timp ce dormea. La momentul respectiv, SPYNEWS a dezvăluit că a incidentul ar fi avut loc la Rahova, unde Clămparu ar fi fost adus de la un alt penitenciar din țară, pentru a fi mai aproape de București, fiindcă trebuia să fie audiat de autorități. Acesta ar fi fost încarcerat într-o cameră de tranzit, de opt persoane, unde sunt aduși pușcăriașii din toate colțurile țării, de care au nevoie, pentru diverse proceduri, polițiștii sau procurorii din Capitală.

Deținuții din această categorie sunt returnați, de fiecare dată, numai pe timpul nopții. În acest context, pe când se afla temporar la Rahova, Clămparu ar fi fost jefuit de alți doi deținuți, care, luați în toiul nopții pentru a fi trimiși la închisoarea de la care au venit, s-au „lipit” de lucrurile altor pușcăriași, care dormeau duși. Când s-a trezit, Clămparu ar fi constatat că nu mai avea decât hainele în care dormise.

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/mafiotul-roman-care-a-terorizat-spania-veste-teribila-in-puscarie-ion-clamparu-primeste-lovitura-dupa-lovitura-268928.html?fbclid=IwAR1DdUSBiH7ywN-zySUtghNbSbgUO-cGO1upYzdfzL35x55vUq1D-pP1K_Q

RECLAMĂ
Articolul precedentUcigașul în serie Marius Csampar, care a fost eliberat de judecători cu 79 de ani mai devreme, este citat din nou în fața judecătorilor, după ce tâlharul care l-a jefuit în tren a cerut să fie achitat.
Articolul următorUn băiat de 12 ani a murit în noaptea de Revelion, din cauza focurilor de artificii. Polițiștii au deschis dosar penal