Cristian Apetrei, profesor de Boli Infecţioase şi Microbiologie la Facultatea de Medicină şi la Şcoala Doctorală de Sănătate Publică a Universităţii din Pittsburgh, l-a atacat în termeni duri pe Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Virusologul Cristian Apetrei a postat un mesaj dur la adresa ministrului Sănătății din România și îi cere acestuia să demisioneze, acuzându-l pe Rafila că „a mai dat un cap în gură campaniei de vaccinare”.
„DOMNUL MINISTRU RAFILA MAI DĂ UN CAP ÎN GURĂ CAMPANIEI DE VACCINARE. DEMISIA!”, astfel începe postarea profesorului de Boli Infecţioase şi Microbiologie la Facultatea de Medicină şi la Şcoala Doctorală de Sănătate Publică a Universităţii din Pittsburgh, Cristian Apetrei.
Cristian Apetrei s-a legat de declarația făcută recent de Rafila. „Rata de vaccinare s-ar putea să se îmbunătăţească secvenţial. Fie dacă apare un vaccin customizat, adică adaptat tulpinii circulante, fie dacă apare un nou vaccin care are o formulă sau un mod de fabricare mai aproape de vaccinurile tradiţionale – toate aceste lucruri pot să ducă la creşterea interesului pentru vaccinare”, a afirmat Rafila, potrivit Digi24.
Apetrei critică declarația ministrului Sănătății: „Până atunci va veni şi va trece valul 5. În care, datorită marii transmisibilităţi a virusului, virusul îi va găsi pe toţi susceptibilii aflaţi la risc. Care vor suprasolicita din nou sistemul. Şi care vor muri datorită unei combinaţii de impostură, incompetenţă şi prostie a celor care ar fi trebuit să-i protejeze”.
Virusologul român îi transmite o întrebare ministrului Sănătății: „Domnule profesor, da’ ce au vaccinurile actuale?”, și afirmă că vaccinurile mARN actuale au o eficacitate:
– de aproape 100% faţă de varianta iniţială a COVID-19;
– de 90% faţă de varianta Delta;
– faţă de omicron, vaccinarea cu două doze reduce cu 35% riscul de infecţie severă şi moarte, iar boostul o reduce cu 70%.
N-aţi avut timp să citiţi toate lucrurile astea?”, a mai tunat specialistul din SUA.
Legătura dintre „Don’t look up” și valul 5 al pandemiei
Cristian Apetrei a făcut legătura dintre un film extrem de apreciat – „Don’t look up” – și valul cinci al pandemiei de coronavirus în România, pentru modul în care este ignorat, așa cum pelicula prezintă ignoranța față de cometa uriașă care se îndrepta spre Pământ.
„Ştiţi cât timp este necesar pentru producerea de masă (adică de miliarde de doze) a unui vaccin convenţional? Vreo doi ani. Adică vreo 5 variante virale complet noi. De ce nu le spuneţi celor pentru care faceţi aceste declaraţii descreierate toate lucrurile astea? De ce nu le spuneţi celor pentru care vorbiţi că tratamentele sunt eficiente doar într-o fereastra de timp extrem de îngustă (pe care cei mai mulţi n-o prind pentru că vin prea tărziu la spital)? Eu mă uit la ce spuneţi şi mă întreb: oare chiar am înnebunit, ori am intrat full throttle (cu mare viteză-n.r.) în Don’t look up?”, a adăugat virusologul.
„Chiar nu vă e oleacă ruşine?”
„Dacă ar cunoaşte aceste informaţii „cea mai onorabila soluţie este o demisie imediată, pentru că aceste minciuni prin omisiune sau manipularea adevărului sunt neruşinate şi, din nou, fac nişte deservicii enorme campaniei de vaccinare, care este o prioritate a guvernului din care faceţi parte şi pe care în felul acesta îl sabotaţi în mod direct. Chiar nu vă e oleacă ruşine? Credeţi că vreo ambiţie politică de orice natură poate justifica asemenea exhibare a inconştienţei? Realizaţi că, de când aţi venit, n-aţi făcut nimic pentru ca să protejaţi populaţia pe care o guvernaţi de un pericol major care se vede de pe Marte?”, se mai arată în postarea specialistului de peste Ocean.Sursa: Facebook.com