Un tânăr din Dâmboviţa, care s-a răsturnat cu maşina în localitatea Gemenea, i-a şocat pe poliţiştii chemaţi la locul accidentului, după ce le-a spus că în urmă cu câteva zeci de minute a omorât pe cineva.
Totul s-a întâmplat în această după-amiază şi a început în casa bunicilor celor doi soţi, din satul Mesteacăn, comuna Văleni-Dâmbovița.
După ce şi-a ucis soţia în vârstă de 26 de ani, tânărul s-a urcat la volanul maşinii şi a pornit într-o cursă nebună pe şosele.
La un moment dat, în zona localităţii Gemenea din Dâmboviţa, criminalul a pierdut controlul direcţiei, iar maşina s-a răsturnat. Martori la accident, alţi şoferi aflaţi în zonă au sunat la numărul unic de urgenţă 112.
La locul accidentului au ajuns pompierii ISU Dâmboviţa, echipaje medicale, dar şi poliţiştii.
Tânărul, care a scăpat nevătămat din accident, le-a făcut poliţiştilor o mărturisire care i-a şocat. Acesta le-a explicat că în urmă cu câteva zeci de minute a omorât pe cineva.
Criminalul s-a răsturnat cu maşina în timp ce fugea de la locul crimei, în Dâmboviţa
„La data de 28 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 72A, în localitatea Gemenea, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat conducătorul auto, un bărbat, de 35 de ani, care s-ar fi răsturnat cu autoturismul.
Fiindcă acesta a susținut că și-ar fi omorât soția, un echipaj de poliție s-a deplasat urgent la o adresă indicată de el, în satul Mesteacăn, comuna Văleni Dâmbovița, unde a fost identificată o femeie, de 26 de ani, decedată. S-a constituit o echipă complexă de polițiști, condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, care efectuează cercetări în cauză, urmând să se dispună măsuri legale”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/criminal-dambovita-rasturnat-masina-omorat-sotia-624188.html