Cântăreaţa de muzică populară Rela Lucan, de 43 de ani, care a fost găsită fără suflare vineri seară, în apartamentul său din cartierul craiovean Craioviţa Nouă, a murit din cauza unui infarct miocardic. Aceasta este concluzia preliminară a necropsiei făcute de medicii Institutului de Medicină Legală Craiova.
Vineri seară, în jurul orei 19.00, fiica Relei Lucan a anunţat că şi-a găsit mama în stare de inconştienţă, în apartamentul ei din cartierul Valea Roşie. Cântăreaţa a fost găsită în cadă, fiica sa fiind cea care a sunat la 112 şi a chemat o ambulanţă, însă medicii nu au putut decât să constate decesul femeii. Cercetările în acest caz au fost preluate de poliţiştii Secţiei 5, care au stabilit că, cel mai probabil, femeia a murit din cauza unor afecţiuni medicale. De altfel, apartamentul femeii era închis pe interior, fiica sa fiind cea care a spart uşa şi a intrat în casă. De asemenea, pe corpul femeii nu au fost descoperite leziuni care să indice că ar fi fost victima unei agresiuni, iar din apartament nu lipseau bani, bijuterii sau alte obiecte de valoare. Ipoteza oamenilor legii a fost confirmată ieri de medicii legişti, care au stabilit în urma necropsiei că Rela Lucan a murit din cauza insuficienţei cardio-respiratorii provocate de un infarct miocardic.
Cântăreaţa Rela Lucan a fost înmormântată duminică la Cimitirul Nord din Craiova. sursa: gds.ro