La data de 25 decembrie 2022 se împlinesc 33 de ani de la momentul căderii Partidului Comunist.
Această zi reprezintă și momentul în care soții Ceaușescu, conducătorii României în perioada comunismului, au fost
executați în mod public. Iată care au fost ultimele cuvinte ale acestora.
Nicolae Ceaușescu a fost secretarul general al Partidului Comunist Român și șeful de stat al Republicii Socialiste România din anul 1967 până în 1989.
Atât el, cât și soția sa, Elena Ceaușescu, erau unele dintre cele mai importante și influente persoane ale statului român din perioada comunistă.
Cuplul a fost executat la Târgoviște în data de 25 decembrie 1989, mai exact în ziua în care revoluția începută la 16 decembrie lua sfârșit. Sentința prin care cei doi urmau să fie executați a fost anunțată de instanța încropită la Târgoviște în aceeași zi, la ora 14:15.
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Nicolae Ceaușescu
Ziua de Crăciun a anului 1989 avea să fie ultima pentru cuplul dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu. Aceștia au fost executați prin împușcare la 5 minute după anunțarea sentinței acestora, chiar în curtea garnizoanei din Târgoviște.
În drum spre locul în care avea să aibă loc execuția, Nicolae Ceaușescu și-a arătat nemulțumirea în legătură cu organizarea evenimentului în sine, exclamând: „Puteam fi împușcați fără mascarada asta”.
Citeste si: Importanța Revoluției din decembrie 1989: Ce au câștigat românii după căderea regimului Ceaușescu
Cuplul dictatorial a fost legat de mâini și dus către locul execuției, în ciuda tuturor protestelor lor împotriva situației în care se aflau. Elena Ceaușescu a declarat înainte de momentul execuției că ea își dorește să moară împreună cu soțul ei: „Împreună am luptat, să murim împreună!”.
Înainte ca gloanțele să îi atingă pe cei doi, Nicolae Ceaușescu și-a rostit ultimele cuvinte, care diferă de la o sursă la alta. Cea mai cunoscută variantă este cea conform căreia fostul președinte al Republicii Socialiste Române a strigat „Trăiască Republica Socialistă România Liberă și Independentă! Moarte trădătorilor! Istoria mă va răzbuna!”. Alte surse declară că Ceaușescu a început să cânte primele versuri din cel mai cunoscut cântec comunist „Internaționala”: „Sculați, voi oropsiți ai vieții,/ Voi, osândiți la foame, sus!/ Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,/ Să înceapă al lumii vechi apus!”.
stiri: https://dromania.ro/care-au-fost-ultimele-cuvinte-ale-lui-nicolae-ceausescu-inainte-sa-fie-impuscat-in-1989-30721?fbclid=IwAR08TNpdF92rF8PS38z9jY6uV2SfmJcRdiOWMqbSwTy-CGZ5__WeXp7p3Jo