O familie din București – părinții și bebelușului de 8 luni, a fost recuperată de salvamontiști dintr-o zonă viscolită a masivului Ceahlău.
Sunt zone cu zăpadă viscolită în masivul Ceahlău și într-o astfel de zonă a ajuns cuplul din București care a urcat pe
munte cu bebelușul de 8 luni.
Agenția Agerpres transmite că a fost nevoie de intervenția salvamontiștilor din Neamț pentru recuperarea celor trei din traseu.
Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat că tinerii au urcat pe traseul „Lutu Roşu”, iar în zona „Detunatele” au fost expuşi viscolului.
Cei doi bucureșteni și bebelușul lor au ajuns într-o zonă expusă la viscol, unde era și foarte, foarte frig. Vorbim despre o temperatură resimţită de minus 10 grade Celsius.
Au găsit un indicator cu un număr de urgență al Dispeceratului Naţional Salvamont și au sunat după ajutor.
Un salvamontist din echipa care a ajuns la ei a luat bebeluşul şi i-a aplicat patch-uri termice. Cei trei au fost transportaţi în siguranţă la Cabana Dochia. Nici măcar nu aveau cazare şi am vorbit noi cu proprietarul cabanei pentru a le oferi cazare”, a declarat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț/
Cei doi tineri, soț și soție, și bebelușul lor vor petrece noaptea aceasta la Cabana Dochia, iar mâine, în funcţie de condiţiile meteorologice, salvamontiştii vor hotărî dacă familia poate coborî la Izvorul Muntelui.
sursa:https://dromania.ro/un-cuplu-de-bucuresteni-a-plecat-pe-munte-cu-un-bebelus-de-8-luni-i-a-prins-viscolul-in-ceahlau-si-i-au-salvat-salvamontistii-30410?fbclid=IwAR2je3vUH3t10UMG3lrOzqbSE_Tf1KKR-4ZE5XOX33fKKyDBlTof-8zMJwA