Din ce în ce mai multe probe apar în cazul tânărului marocan, suspectat că a ucis doi tineri într-o vilă de lux din Iași.
Surse din anchetă au declarat pentru BZI.ro că în ultimele zile au fost descoperite probe importante. Mai exact, două pereche de încălțări, una găsită în apartamentul în care locuia tânărul, iar alta găsită în picioarele tânărului când a fost prins la Roma.
Polițiștii coordonați de procurorul de caz au efectuat, în seara de 15 decembrie, o percheziție domiciliară la un apartament situat la etajul 6 al unui bloc de pe Bulevardul Independenței.
Haine și pantofi ridicate din casa tânărului
Acolo, criminaliștii au descoperit mai mult probe care ar putea face legătura între Ahmed Sami El Bourkadi și crimă. Din locuința marocanului, polițiștii au ridicat mai mulți saci cu haine și încălțăminte.
Potrivit surselor din cadrul anchetei, una dintre cele mai importante probe ridicate de polițiști a fost o pereche de încălțăminte sport, pe care Ahmed Sami El Bourkadi i-ar fi purtat în momentul în care ar fi comis crimele din Moara de Vânt.
Urme de sânge pe pantofi
Urmează ca perechea de pantofi să fie examinată în cadrul laboratoarelor de criminalistică, însă, din primele informații, aceasta ar fi prezentat urme de sânge.
Pe de altă parte, din vila situată pe Moara de Vânt au fost ridicate mai multe amprente, dar și urme lăsate de încălțăminte. Aceste urme însă nu se potriveau cu perechea de pantofi ridicată din casa marocanului. Anchetatorii au găsit însă urmele altor pantofi. Nu mică le-a fost mirarea acestora în momentul în care Ahmed Sami El Bourkadi a fost capturat la Roma, fiind încălțat cu o pereche de încălțări a căror talpă se potrivea perfect cu urmele găsite în vilă.
Cu alte cuvinte tânărul ar fi fost încălțat cu pantofii pe care i-ar fi purtat când s-a întors în vila de pe Moara de Vânt pentru a-și șterge urmele.
Susține că este nevinovat
Trupul neînsuflețit al studentului marocan a fost preluat de rudele sale în urmă cu o zi.
În ciuda tuturor probelor, studentul marocan susține că este nevinovat. A recunoscut însă că îl cunoștea pe cel care a fost găsit decedat în vilă. Cât despre prietena acestuia, marocanul susține că o știa doar din vedere.
Autoritățile Române spun că Ahmed Sami El Bourkadi va fi adus în România pe data de 21 decembrie, scrie BZI.
Ce spune avocata lui Ahmed Sami El Bourkadi, tânărul suspectat că i-a ucis pe cei doi studenți din Iași
Ahmed Sami El Bourkadi, tânărul suspectat că i-a ucis pe doi studenți din Iași, spune că vrea să vină cât mai repede în România pentru a se apăra. Potrivit avocatei sale, acesta ar fi aflat de la televizor că e este principalul suspect în cazul crimelor. „Se consideră nevinovat și are explicații pentru acuzațiile care i se aduc”, a spus avocata Raluca Andrei.
Avocata Raluca Andrei precizează că nu a vorbit direct cu clientul ei, ci cu familia lui Ahmed Sami El Bourkadi și cu un avocat din Italia.
Ahmed Sami El Bourkadi avea programată mini vacanța în Italia de mai bine de trei săptămâni, avea și biletele pentru România cumpărate.
„Când autoritățile italiene l-au reținut chiar era în drum spre aeroport, se îndrepta spre România. Nu a dorit să se sustragă niciun moment, iar prietena lui a și făcut dovada rezervărilor”, declară avocata Raluca Andrei.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/pantofi-criminal-iasi-urme-sange-ahmed-sami-el-bourkadi-623239.html