Acasă Stiri O femeie din Botoșani a ajuns în comă la spital după ce...

O femeie din Botoșani a ajuns în comă la spital după ce a câștigat un pariu în bar. Incredibil ce a făcut – – –

846
0

O femeie de 31 de ani din Botoșani, mamă a 7 copii, a ajuns în comă alcoolică la spital după ce a câștigat un pariu că bea mai mult decât toți cei din bar.

RECLAMĂ

Tânăra este mama a 7 copii și se afla într-un bar când a pus pariu cu bărbații aflați acolo că poate bea mai mult alcool decât ei, scrie Monitorul de Botoșani.

Femeia și-a turnat într-o halbă de bere 400 de mililitri de votcă, pe care a băut-o apoi pe nerăsuflate. A câștigat pariul, dar la scurt timp s-a prăbușit inconștientă, iar partenerii de pahar au sunat la 112.

Tânăra a fost luată direct din bar de o ambulanță și dusă la Centrul de Primiri Urgenţe din Săveni, dar pentru că starea femeii continua să se agraveze, cadrele medicale de acolo au solicitat transferul la Botoşani, aceasta fiind preluată de o ambulanţă cu medic.A fost în comă profundă timp de mai multe ore.

„Pacienta a fost preluată în comă de gradul III prin intoxicaţie voluntară etanolică. Starea acesteia era foarte gravă, reuşind să o stabilizăm pentru transferul la UPU Botoşani, unde a fost predată colegilor specialişti”, a declarat medicul Eduard Gurău, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani.

Femeia s-a aflat timp de câte ore în comă profundă, iar după ce și-a revenit a fost direcționată către secţia de psihiatrie, pentru un consult de specialitate.

Sursa: StirilePROTV

RECLAMĂ
Articolul precedentScene de violență extremă în Rădăuți. Un sucevean a năvălit în casa unui bărbat și l-a omorât cu un cuțit, apoi a fugit în parc și a mai înjunghiat doi tineri. Incredibil cine era criminalul – – –
Articolul următor„Băiatul deştept” din Energie rupe tăcerea în dosarul Elenei Udrea. „O vedeam ca pe Dumnezeu. Era șefa partidului ăluia”