Acasă Stiri Clujeanul care și-a omorât mama cu 14 lovituri de cuțit în timp...

Clujeanul care și-a omorât mama cu 14 lovituri de cuțit în timp ce aceasta dormea, condamnat. Câți ani va sta după gratii

384
0

Și-a omorât mama și a vrut să-i curme viața și fratelui său, dar nu a reușit. Este vorba despre un bărbat de 50 de ani din Cluj Napoca pentru care instanța a decis să stea 21 de ani și 8 luni după gratii pentru faptele comise.Clujeanul Călin Mișin a primit o pedeapsă de 21 ani și 8 luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat mama în timp ce femeia dormea și a încercat să își ucidă fratele, care a reușit să scape. Instanța a mai decis ca fratele criminalului să primească daune de 30.000 euro.  

RECLAMĂ

Și-a înjunghiat mama de 14 ori 

În spatele acestei povești de groază care a avut loc într-un apartament din cartierul Mănăștur se află povestea unei familii dezorganizate, în care consumul de alcool, scandalurile și bătăile erau la ordinea zilei. Până anul trecut, când o crimă a pus capăt acestor manifestări.

În toiul nopții, pe fondul consumului de alcool, Călin Mișin (50 ani) și-a înjunghiat de 14 ori mama în timp ce aceasta dormea și a încercat să își omoare și fratele. Toți locuiau în apartamentul dobândit în urma divorțului dintre părinți. Criminalul avbea mai multe nemulțumiri la adresa mamei și a fratelui său, toate având la bază consumul de alcool și abuzurile din copilărie.

Într-una din declarațiile date, autorul a spus că mai multe probleme l-au făcut să se trezească și toiul nopții și să ucidă: „în duminica respectivă am băut iarăși și s-au strâns toate nemulțumirile în capul meu și atunci s-a întâmplat ce s-a întâmplat”. P fondul relațiilor tensionate, Călin Mișin a susținut că și-a ucis mama pentru a-i luat pensia. Iar pe fratele lui a vrut să îl omoare pentru a-i pasa responsabilitatea crimei, iar el ar fi devenit proprietarul apartamentul în care locuiau, conform bzc.ro.

I-a lovit cu un cuțit de bucătărie    

În noaptea respectivă, criminalul a luat un cuțit din bucătărie și a intrat în dormitorul mamei sale, pe care a înjunghiat-o de 14 lovituri (9 lovituri în zona toracică, 1 în zona abdominală, 2 în zona capului și 2 la mâini). Apoi, după ce victima a decedat, a mers în camera unde dormea fratele său și cu același cuțit l-a lovit în cap, după care i-a pus plapuma peste cap, ținând apăsat, intenționând clar să îl omoare. Victima a reușit să scape și astfel a sunat la 112.

Deși la început Călin Mișin a încercat să pună atacul pe seama fratelui, varianta aceasta nu a rezistat prea mult, astfel că, la scurt timp, a recunoscut că și-a ucis mama și că a încercat să îl omoare și pe fratele lui.

Instanța l-a condamnat pe Călin Mișin la 21 de ani și 8 luni de închisoare cu executare, precum și la plata a 30.000 de euro drept daune către fratele său.  

sursa:https://www.click.ro/news/national/clujeanul-care-si-omorat-mama-cu-14-lovituri-de-cutit-timp-ce-aceasta-dormea-condamnat

RECLAMĂ
Articolul precedentVasluianul infectat cu Omicron nu este lăsat de vecini nici să deschidă geamul, deși stă la etaj. Inclusiv polițiștii sunt îngroziți
Articolul următorCristina Spătar a suferit enorm după divorț, apoi pandemia a distrus-o din punct de vedere financiar. S-a decis să plece în străinătate și să muncească acolo pentru un viitor mai bun, dar vorbele fiului ei au lăsat-o mască. Ce i-a putut spune băiețelul: „Îți dai seama, la 12 ani să îți spună așa ceva?”