Acasă Stiri Tânărul din Vaslui care şi-a tăiat gâtul cu drujba, operat la Spitalul...

Tânărul din Vaslui care şi-a tăiat gâtul cu drujba, operat la Spitalul Sfântul Spiridon. În ce stare se află —

593
0

Tânărul din judeţul Vaslui care şi-a tăiat gâtul cu drujba a fost dus în sala de operaţii a Clinicii ORL din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, unde a fost adus cu ajutorul elicopterul SMURD Iaşi.

RECLAMĂ

Coordonatorul SMURD Iaşi, prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, a declarat sâmbătă că în momentul în care a fost preluat, bărbatul în vârstă de 23 de ani avea o hemoragie puternică provocată de o plagă tăiată cu drujba în zona gâtului.

Am aterizat undeva la marginea pădurii, unde acest tânăr se afla în şoc emoţional, cu o plagă tăiată la nivel cervical. Plaga a afectat traheea, laringele şi mai multe structuri ale regiunii cervicale. Din fericire, nu a fost afectat pachetul vascular de la acest nivel, şi nici vasele mari de la nivelul gâtului. A fost tratat la UPU, după care a fost dus în sala de operaţie de la Clinica ORL, unde s-a început intervenţia chirurgicală. Sperăm să aibă o evoluţie bună”, a spus prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi.

Un tânăr din Vaslui și-a tăiat gâtul cu drujba, intenționând, cel mai probabil, să se sinucidă. Ipoteza a fost confirmată de tatăl victimei

Tânărul din Vaslui și-a tăiat gâtul cu drujba în timp ce se afla în pădure, la tăiat de lemne, iar medicii au avut nevoie de un elicopter SMURD pentru a-l aduce la spital. Tatăl său a confirmat varianta unei sinucideri, spunând că era depresiv.

Tânărul din localitatea Stâncăşeni avea o plagă tăiată în zona gâtului, au constatat medicii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SMURD Vaslui, Daniel Ungureanu, bărbatul în vârstă de 23 de ani a suferit o hemoragie puternică după ce s-ar fi tăiat cu o drujbă. El se afla într-o pădure cu mai multe persoane. Se bănuieşte faptul că tânărul şi-a provocat rana în mod intenţionat.

„O ambulanţă C2 cu medic de la Bârlad a fost trimisă la Stâncăşeni pentru un bărbat în vârstă de 23 de ani ce prezintă o plagă tăiată la nivelul gâtului. El era în pădure, iar solicitarea a fost făcută de nişte vecini care îl însoţeau. Se pare că este o autogresiune, tatăl victimei declarând ca pacientul avea o depresie. A fost solicitat elicopterul SMURD de la Iaşi, care urmează să preia pacientul. Victima a suferit o secţiune de trahee, este stabilă hemodinamic şi conştientă, dar prezintă o sângerare puternică”, a declarat Ungureanu, citat de Agerpres.

Poliţiştii au demarat verificări în acest caz pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul.Sursa: Pro TV

RECLAMĂ
Articolul precedentAcuzaţii de tortură la un centru de îngrijire din Vâlcea. Prima reacţie a autorităţilor în cazul tinerei chinuite
Articolul următorSi-a INSELAT sotul cu cameramanul, apoi a disparut din fata camerelor. Incredibil ce face cunoscuta PREZENTATOARE TV astazi