Valoarea totală a celor două investiţii se ridică la aproximativ 13 milioane de euro, bani care vor ieşi din vistieria Consiliului Judeţean Dolj. Ambele investiţii vor fi prezentate sub forma unor proiecte de hotărâre care vor fi supuse dezbaterii în şedinţa Consiliului Judeţean Dolj de luni. „Va fi o clădire de peste 3.600 mp, cât actualul aeroport din Craiova.Este pentru prima dată în ţară o autoritate publică locală construieşte de la zero o nouă unitate de primiri urgenţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Unitatea de primiri urgenţe va fi construită pe patru nivele şi va avea intrăi separate pentru ambulanţe.
Va fi construită, totodată, o clădire nouă cu compartimente de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară. Valoarea acestei investiţii este de aproape 6 milioane de euro. Proiectul presupune construirea unei clădiri cu regim de înălţime P+E1+E2 parţial, cu o suprafaţă construită de 938 mp şi cu o suprafață totală desfăşurată de 2.288,5 metri pătrați. sursa: micapi.ro
Valoarea totală a celor două investiţii se ridică la aproximativ 13 milioane de euro, bani care vor ieşi din vistieria Consiliului Judeţean Dolj. Ambele investiţii vor fi prezentate sub forma unor proiecte de hotărâre care vor fi supuse dezbaterii în şedinţa Consiliului Judeţean Dolj de luni. „Va fi o clădire de peste 3.600 mp, cât actualul aeroport din Craiova.Este pentru prima dată în ţară o autoritate publică locală construieşte de la zero o nouă unitate de primiri urgenţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Unitatea de primiri urgenţe va fi construită pe patru nivele şi va avea intrăi separate pentru ambulanţe.
Va fi construită, totodată, o clădire nouă cu compartimente de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară. Valoarea acestei investiţii este de aproape 6 milioane de euro. Proiectul presupune construirea unei clădiri cu regim de înălţime P+E1+E2 parţial, cu o suprafaţă construită de 938 mp şi cu o suprafață totală desfăşurată de 2.288,5 metri pătrați.
– See more at: http://micapi.ro/articole/actualitate/upu-si-cardio-se-innoiesc-cu-13-milioane-de-euro.html#sthash.BBfg51jE.dpuf