Acasă Stiri Cum se face testul de salivă? Câțiva copii fac o demonstrație practică...

Cum se face testul de salivă? Câțiva copii fac o demonstrație practică –

375
0

Testele pe bază de salivă vor ajunge în școli în această săptămână. Există posibilitatea ca elevii să se testeze și acasă, cu ajutorul părinților. Decizia va fi luată de fiecare școală sau grădiniță în parte. Această veste nu a fost primită însă cu brațele deshise de către adulți, care nu sunt siguri de procedură. Mai exact, nu știu exact cum se administrează aceste teste.Autoritățile susțin că astfel de testări pot fi făcute chiar de către copii, cu o minimă instruire și supraveghere, pentru că în realitate, testul de salivă nu este  deloc complicat. Chiar și un elev de clasă primară și-l poate face singur. Important este ca înainte un adult să îi arate pașii. Iată cât de ușor este să se testeze singuri:

RECLAMĂ

Peste 9 milioane de teste pe bază de salivă ar putea ajunge în școli miercuri. Fiecare copil va fi testat de două ori pe săptămână, acasă sau la școală.

„Școala decide dacă are condiții și disponibilitate pentru testare în școală, dacă nu, testele vor fi administrate la domiciliu sub supravegherea părinților sau a reprezentanților  legali. Rezultatul va putea fi trimis în scris sau pe e-mail dirigintelui sau învățătorului”, a anunțat Sorin Cîmpeanu, ministrul educației.

Unii părinți sunt reticenți la ideea ca elevii să-și facă singuri testul: 

„Normal este să se facă la școală.  Noi am avut Covid și am făcut multe teste, care nu au ieșit pozitive din prima”, spune o femeie.

„Da, este un test non-invaziv până la urmă, nu știu cât de corect o să se facă dacă se lasă la latitudinea copiilor. Ei se pot juca și se poate face un test greșit”, este de părere un bărbat.

„Nu este un act medical și din acest punct de vedere, ele pot fi efectuate oriunde. Nefiind un act medical, el trebuie verificat și validat printr-un alt test, PCR sau antigen”, răspunde acestor temeri ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila.

Cum se procedează în alte țări

În unele țări din Occident, testele de salivă în școli sunt o realitate de multă vreme. Germania a început chiar din primăvară. A fost motivul pentru care unitățile de învățământ au rămas, în mare parte, deschise.

Statele Unite și Marea Britanie au introdus și ele testele rapide pentru elevi din această toamnă.

Iar în Israel, elevii din clasele în care a apărut un caz de COVID-19 nu mai intră în izolare la domiciu. În schimb, fiecare copil face câte un test rapid pe zi timp de o săptămână. Testele sunt oferite gratuit de autorități.

sursa:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/cum-se-face-testul-de-saliva-cativa-copii-fac-o-demonstratie-video-1744477?fbclid=IwAR2aaEn8Pljae9aGFdnGGFUgnc9Wvu3hvZWxKD2O1HYO_9Dzi74w5ZScTDk

RECLAMĂ
Articolul precedentValul 5 al pandemiei din Europa amenință și România. „Nu vom avea pauză după valul 4”
Articolul următorValeriu Gheorghiță avertizează în privința „marelui risc” și a unui pericol „catastrofal”: mutația care ar eluda răspunsul imun