Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat duminică, după negocierile cu liberalii, că una dintre cele două variante cu care PNL și PSD se vor duce la Palatul Cotroceni, în privința premierului, este aceea ca funcția să fie ocupată, prin rotație, de către președinții celor două partide. O a doua variantă ar putea fi cea conform căreia va fi stabilit un premier din rândul celor două formațiuni.
Ciolacu a afirmat că preşedintele ţării este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze premierul şi că acestuia îi vor fi propuse două variante.
Potrivit acestuia, prima variantă va fi ocuparea prin rotaţie a funcţiei de premier de către preşedinţii celor două partide. El a arătat că a doua variantă ar putea fi cea conform căreia va fi stabilit un premier din rândul celor două partide.
„Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze primul ministru. (…) Este varianta, prima – prin rotaţie, preşedinţii celor două partide. Vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte. (…) Eu aş dori ca fiecare să ne respectăm atribuţiile constituţionale pe care le avem. Asta este abordarea pe care eu o am”, a precizat Ciolacu, potrivit
Şi premierul interimar Florin Cîţu, preşedintele PNL, a declarat, duminică, după o nouă rundă de negocieri PNL-PSD la Palatul Parlamentului, că se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante de premier din partea celor două partide.
„În ceea ce priveşte premierul, noi am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi le vom anunţa public (…) Decât să apară tot felul de informaţii pe surse, când avem o concluzie, vom prezenta”, a spus Cîţu, care a evitat să răspundă la întrebarea jurnaliştilor dacă şi el este una din variantele luate în calcul pentru funcţia de premier.
El a explicat că nu a fost stabilită o dată pentru întâlnirea cu preşedintele.
„Încă nu avem o dată. Astăzi – mâine va trebui rezolvată problema premierului. Sunt mai multe variante de premier (…) Vom face o şedinţă la partid pentru a aproba forma finală a programului de guvernare. Noi am agreat că mâine va fi forma finală a programului de guvernare. După aceea urmează protocolul coaliţiei de guvernare”, a subliniat Cîţu.
sursa:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciolacu-ii-prezentam-presedintelui-iohannis-doua-variante-de-premier-prima-prin-rotatie-liderii-celor-doua-partide-1735611?fbclid=IwAR3yFivEn-59nytbA1W0zteSzc5UlUpAyKeyTj9KU5RLy8JuquGLwwvq4w4