Un băiat de 14 ani a ajuns astăzi la Spitalul de Urgenţă Craiova după ce a fost muşcat de antebraţ de un câine fără stăpân. Incidentul s-a petrecut pe strada Gheorghe Doja din municipiu, unde băiatul, sportiv în cadrul clubului CSM Craiova, alerga după antrenamentul pe care tocmai îl încheiase. Adolescentul a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul de Urgenţă, unde i-a fost curăţată rana, a fost pansat şi vaccinat antitetanic, fiind apoi dus la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, pentru a-i fi administrat vaccinul antirabic. sursa: gds.ro
RECLAMĂ
RECLAMĂ