Doi copii cu vârste de 1 și respectiv 2 ani au fost injectați de tatăl lor cu heroină pentru a-i ajuta să doarmă. Ei au fost luați în grija statului.
Copiii, în vârstă de unu și doi ani, locuiau în Lancashire împreună cu părinții și frații lor mai mari, când poliția a fost alertată. Ei au fost luați de către stat după ce au fost testați pozitiv la opiacee.
Poliția a constatat că cei mici, și frații lor mai mari au fost neglijați în mod repetat.
Un raport publicat de Children’s Safeguarding Assurance Partnership subliniază modul în care familia a fost vizitată de către serviciile sociale începând cu anul 2006.
Abuzul domestic, sănătatea mintală precară a părinților, consumul de alcool și substanțe interzise sunt factorii care au atras în mod repetat atenția autorităților.
În noiembrie 2019, s-a presupus că tatăl le-a injectat heroină celor mai mici copii „pentru a-i adormi”.
Deși nu a existat nicio dovadă a unei injectări în timpul examinării medicale, au fost observate vânătăi la coapse când unul dintre copii a mers la creșă trei zile mai târziu.
Amanda Clarke, un consilier independent care a scris raportul, a declarat că „examinarea copiilor și a familiei lor a evidențiat că au fost neglijați în mod repetat. Copiii erau ”speriați și confuzi”, potrivit BBC.
sursa:https://www.antena3.ro/externe/tata-a-injectat-copii-heroina-618775.html