Un bărbat, de 51 de ani, din Ostroveni, cadru al armatei, a fost arestat pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la act sexual cu un minor și racolarea minorilor în scopuri sexuale.
Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Craiova, prin mijloace şi metode specifice, s-au sesizat din oficiu, pe 20 octombrie, că, într-o locuinţă din Craiova, un bărbat ar intenţiona să întreţină raporturi sexuale cu un minor.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, unde, au fost identificaţi un bărbat de 51 de ani, din Ostroveni, care locuieşte fără forme legale în Craiova şi un minor de 15 ani, din Sadova.
Cei în cauză au fost conduşi la sediul secției pentru cercetări și stabilirea situației de fapt.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, cercetările fiind preluate de către un procuror din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, Circumscripția Teritorială Craiova şi ulterior extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la act sexual cu un minor.
Arestat de cinci zile
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 51 de ani, ar fi racolat minorul prin intermediul unei reţele de socializare, în vederea întreținerii de raporturi sexuale, în schimbul unor sume de bani.
În urma probatoriului administrat, în ziua de 22 octombrie, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, de către procurorul militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, Circumscripția Teritorială Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la act sexual cu un minor și racolarea minorilor în scopuri sexuale, fiind escortat de poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj.În ziua de 23 octombrie, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Militar Timișoara care a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
sursa:https://www.gds.ro/eveniment/2021-10-28/dolj-un-cadru-al-armatei-arestat-pentru-tentativa-la-act-sexual-cu-un-minor/