Premieră în Biserica Ortodoxă. Un preot a chemat un medic la slujba de duminică pentru a le vorbi credincioşilor despre importanţa vaccinării.
S-a întâmplat la Biserica Sfântul Andrei din cartierul Bucureștii Noi din Capitală unde preotul l-a rugat pe doctorul care l-a tratat de COVID-19 să le explice celor veniți la slujbă de ce este important să se vaccineze, scrie Libertatea.
Medicul care le-a vorbit credincioşilor este Victoria Aramă, șefă de secție la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, acolo unde a fost tratat de boală şi preotul.
Înainte de a-și începe explicațiile, medicul le-a spus credincioșilor că este vaccinat și cu a treia doză și că își va da jos masca pentru a putea fi auzit și înțeles mai bine.
”Biserica este probabil expresia cea mai concretă a ideii de comunitate. Din această comunitate fac parte, fără îndoială, inclusiv medicii. Mulți dintre ei fac parte din consiliile parorhiale, așadar gestul părintelui, pe care îl salut, este un gest care se înscrie în ordinea firescului și chiar al urgenței în contextul în care ne aflăm.
Este esențială mărturia cuiva care a trecut prin boală, mărturia cuiva care a fost salvat de un medic”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Parorhiei Române.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/biserica-capitala-preot-medic-vaccinare-617757.html