Acasă Stiri Orban: Categoric nu voi vota Guvernul Ciucă. Îmi voi da demisia din...

Orban: Categoric nu voi vota Guvernul Ciucă. Îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL

335
0

Fostul președinte PNL Ludovic Orban a anunțat, joi seara, că desemnarea lui Nicolae Ciucă premier într-un guvern minoritar susținut de PSD a fost „picătura care a umplut paharul”, motiv pentru ca săptămâna viitoare își va da demisia din grupul parlamentar al PNL.

RECLAMĂ

Ludovic Orban a spus, joi seara, că nu va vota Guvernul Nicolae Ciucă.

„Eu categoric nu voi vota Guvernul Ciucă, iar pentru mine asta este picătura care a umplut paharul. Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din Grupul Parlamentar PNL”, a spus Orban, la B1TV, potrivit Mediafax.

Ludovic Orban a precizat că nu știe dacă și alți liberali vor face la fel.

El spune că „PNL nu mai există” și că decizia de a-l susține pe Nicolae Ciucă în funcția de premier nu a venit din „simulacrul de BEX”, ci de la președintele Klaus Iohannis.

„Noi luasem o altă decizie, că nu vom face o înțelegere cu PSD. Formula firească era să refaci coaliția. Pentru mine, decizia președintelui de a-l desemna pe Ciucă este o trădare a alegătorilor care au votat Iohannis și PNL”, a mai spus Orban.

Fostul președinte PNL a precizat că Guvernul Ciucă va fi „fără nici un fel de capacitate care va face reformă în România”.

sursa:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/orban-categoric-nu-voi-vota-guvernul-ciuca-imi-voi-da-demisia-din-grupul-parlamentar-pnl-1709007?fbclid=IwAR0SNQ4JIgoCf8gOFTZr7ASA14osOEA-T0ARdOZ6hRohZUz879kgHBIDYaE

RECLAMĂ
Articolul precedentDonald Trump își lansează propria rețea socială, Truth Social, după ce a fost blocat pe Facebook, Twitter și YouTube
Articolul următorSorin Cârțu, reacție vehementă: „Toți bugetarii trebuie să fie vaccinați. De vină sunt și popii”