Polițiștii bucureșteni care l-au oprit pe șoferul unui autoturism de lux după ce acesta nu a acordat prioritate unui pieton, au descoperit că bolidul condus de acesta era o adevărată mașină „fantomă”. Anchetatorii care instrumentează dosarul penal deschis pe numele proprietarului, spun că nu au întâlnit niciodată un caz asemănător cu cel al tânărului în vârstă de 31 de ani.
Polițiștii Brigăzii Rutiere au oprit, joi, în zona bulevardului Aerogării, un bărbat aflat la volanul unui autoturism BMW X5, după ce au observat că acesta nu a acordat prioritate de trecere unui pieton.
Surse din Poliție au declarat, pentru Gândul, că agentul care i-a cerut documentele a bănuit încă de la început că este ceva în neregulă, după ce bărbatul de la volan i-a propus să-i dea 1.000 de euro ca să-l lase să plece.
Polițistul ar fi insistat să vadă documentele, moment în care a șoferul i-a întins numai cartea mașinii și cartea de identitate. După ce a verificat în baza de date, agentul ar fi constatat că tânărul are permisul suspendat pentru conducere sub influența alcoolului. Mai mult, cu doi ani în urmă, permisul îi fusese anulat pentru conducere sub influența drogurilor și fusese nevoit să dea din nou examen pentru obținerea permisului de conducere.
Șoferul nu avea talon, pentru că fusese ridicat și el de Poliția Rutieră, după ce s-a stabilit că autoturismul nu fusese înscris în termen de 30 de zile de la cumpărare, așa că singurele documente erau cartea mașinii și asigurarea.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru două infracțiuni
Numai că asigurarea era pe alt număr de înmatriculare. La fel și cartea mașinii, în vreme ce plăcuțele montate pe autoturism aparțineau și ele unui alt vehicul. Mai mult, și numerele de înmatriculare de pe oglinzile laterale erau altele.
Uluit, polițistul a verificat și seriile de pe caroserie. Așa a descoperit că seria de pe șasiu era alta decât cea de sub scaunul pasagerului din dreapta, iar niciuna dintre cele două cu coincidea cu seria din portbagaj.
Totuși, niciuna dintre serii nu aparținea unui autoturism care să figureze furat din România sau din străinătate. Șoferul a spus că mașina a fost constriută din bucăți luate de la autoturisme similare, care, din diferite motive au fost scoase din uz sau proprietarii au renunțat la ele.
Sursele citate au afirmat că pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
sursa:https://www.gandul.ro/actualitate/masina-fantoma-descoperita-in-traficul-din-bucuresti-politistilor-nu-le-a-venit-sa-creada-cand-au-vazut-actele-bolidului-de-teren-19699044?utm_source=CANCANCUB&utm_medium=CROSS&utm_campaign=PROMO&fbclid=IwAR1KnWlWE_adbOKGTcKUokQuv5bP-EQsj8bkh0SxGXRQLvlf61-H7hXZYxY