Acasă Stiri Tânărul din Dolj care a fost înjunghiat de fostul iubit al partenerei...

Tânărul din Dolj care a fost înjunghiat de fostul iubit al partenerei sale, operat. Avea o rană în zona pieptului

4494
0

Tânărul din Dolj, înjunghiat de fostul iubit al partenerei sale, a fost operat. Avea o rană în zona pieptului, după o confruntare violentă cu acel bărbat. Își însoțise iubita la adresa fostului iubit pentru ca tânăra să își ia niște lucruri.

RECLAMĂ

Principalul suspect a fost reținut la scurt timp după agresiune, iar vineri se va judeca arestarea lui preventivă.

Tânăra a avut o relație de câțiva ani cu fostul partener, un bărbat de 43 de ani. De ceva timp, însă, se îndrăgostise de un tânăr de 29 de ani, cu care s-a și mutat. Așa că, împreună cu acesta, a mers la casa fostului iubit să își ia lucrurile. Între cei doi bărbați discuțiile au degenerat rapid.

Petre Stan, tatăl suspectului: A venit să își ia hainele, zice că s-au luat la ceartă pe aici și ăla a scos cuțitul să îl taie pe fiu-meu, asta i-a luat cuțitul și l-a tăiat pe el.

Reporter: Băiatul a vrut să se apere sau ce?

Petre Stan:Pai da, dacă a vrut să dea ăla cu cuțitul în el.

Când și-a văzut iubitul plin de sânge, femeia a chemat de urgență ambulanța, iar tânărul a ajuns la spital.

Vecinii povestesc că ea și principalul suspect au avut mereu o relație dificilă, presărată cu certuri.

Vecină:Ce copil muncitor, nu știu cum a ținut-o până acum sau cum a primit-o în curte la el colea. Parcă alta nu mai găsea pe lumea asta. Vine colea, șade cât șade, îi mănâncă banii nărodului asta și pleacă.

Reporter: Se înțelegeau bine?

Vecină:Când mai pleca, când mai venea aici. Așa de bătaie de joc.

Petre Stan, tatăl suspectului: Cocoana s-a cuplat cu băiatul asta și asta e treaba, înțelegeți? A început hâra.

Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj:În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Ulterior, a fost schimbată încadratura juridică a faptei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentative la omor.

Și bărbatul rănit va fi audiat de polițiști îndată ce starea lui de sănătate va permite.

sursahttps://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/tanarul-din-dolj-care-a-fost-injunghiat-de-fostul-iubit-al-partenerei-sale-operat-avea-o-rana-in-zona-pieptului.html

RECLAMĂ
Articolul precedentAtac sângeros în apropierea unui bar din Huși. Un bărbat a fost înjunghiat cu o foarfecă de grădină de către un necunoscut
Articolul următorCe dramă! Celebra actriţă a fost diagnosticată cu cancer