Acasă Stiri Tânără româncă, prinsă la frontiera Curtici cu un adolescent ascuns în geamantan

Tânără româncă, prinsă la frontiera Curtici cu un adolescent ascuns în geamantan

563
0

O tânără româncă, în vârstă de 24 de ani, a fost prinsă de poliţiştii de frontieră, la Curtici, în timp ce avea un geamantan în care se ascundea un adolescent.

RECLAMĂ

Tânăra încerca să ajungă, cu trenul, în Austria, iar noaptea trecută, în jurul orei 02.20, a fost oprită pentru control la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici.

Pentru că era foarte agitată, poliţiştii de frontieră au decis să efectueze un control amănunţit, iar într-un geamantan al tinerei au avut surpriza să descopere un băiat de 15 ani care încerca să iasă ilegal din ţară.

Adolescentul, migrant afgan, încerca să ajungă în Germania şi a apelat la tânăra româncă, aceasta fiind iubita fratelui său.

„Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au descoperit, într-un tren internaţional care avea ca destinaţie Austria, un cetățean afgan, în vârstă de 15 ani, ascuns în geamantanul care aparţinea unui pasager, cetăţean român.

Astăzi dimineață, în jurul orei 02:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, călătorind ca pasager în trenul IR 346 – 1, o femeie, cetățean român, în vârstă de 24 de ani.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat semne vizibile de agitație, motiv pentru care s-a procedat la controlul amănunțit al bagajelor.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii.

În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că persoana în cauză este cetățean afgan, în vârstă de 15 ani. Femeia a declarat ca este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania.

Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia de Frontieră Română.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/tanara-romanca-frontiera-curtici-adolescent-ascuns-geamantan-611402.html?utm_source=acces&utm_medium=FB&utm_campaign=FBPost&fbclid=IwAR3pxpYvAxMhzQVGx1G4_-ZNAz97-kwaT0OEl96HxAEdGO_4sUX77oFBgdU

RECLAMĂ
Articolul precedentTatăl fetei de 16 ani care l-a ucis pe bărbatul care a încearcat să o violeze a anunțat și el 112 în noaptea crimei. Câte apeluri s-au făcut, de fapt
Articolul următorFlorin Cîţu a uitat să menţioneze încă un detaliu. A fost căsătorit şi a divorţat