Acasă Stiri Momente de groază la Buzău, după ce o ambulanță SMURD a fost...

Momente de groază la Buzău, după ce o ambulanță SMURD a fost dată peste cap la ieşirea din curtea ISU

579
0

Membrii unui echipaj SMURD din Buzău au fost chemați să acorde ajutorul unor victime implicate într-un accident rutier, însă nu au mai ajuns la fața locului. La plecarea din curtea ISU Buzău, autospeciala a fost lovită în lateral de către un autoturism, după care s-a răsturnat.
Ambulanță SMURD dată peste cap la Buzău

RECLAMĂ

Potrivit biroului de presă al ISU, în accident a fost implicată o ambulanță de tip SMURD. Aceasta a fost chemată să ofere ajutor medical unor victime, aflate într-un accident rutier. În momentul ieșirii din curtea inspectoratului pentru Situații de Urgență, deplasându-se la accidentul rutier, a fost acroșată de un alt autoturism. Au existat doar pagube materiale.

”Menţionez ca autospeciala avea în funcţiune în timpul impactului semnalele acustice şi vizuale, iar circulaţia era oprită conferindu-i prioritate, prin intermediul semaforului aflat pe culoare roşie, special amplasat în zona prin care autospecialele ies din bază pentru a se deplasa la intervenţie”, se arată într-un comunicat al ISU Buzău.

Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident rutier

O altă ambulanță a fost implicată într-un accident rutier, petrecut pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în dreptul bisericii catolice din Tomis III, Constanța. Potrivit informațiilor, ambulanța avea în funcțiune semnalele sonore și acustice. Aceasta se deplasa cu un pacient spre Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

La un moment dat, a fost lovită de un taxi care nu i-a acordat prioritate. În urma impactului, persoanele aflate în ambulanță nu au suferit răni. Pe de cealaltă parte, șoferul taxi-ului a suferit un traumatism cranian, fiind transportat la Spitalul Județean. De asemenea, în taxi se aflau doi pasageri. Aceștia au scăpat fără răni.
O ambulanță, implicată într-un accident în Capitală

În urma unui accident în care a fost implicată o ambulanță, au fost transportați la spital șoferul acesteia, asistenta medicală și un pacient. Impactul a avut loc pe strada Nicolae Dimo, în jurul orei 14:00. Oamenii legii au stabilit că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme.

Este vorba despre un BMW care era condus de o femeie de 35 de ani, care avea și doi copii la bord, și șoferul ambulanței, de 59 de ani. La spital au fost transportați doar cei din ambulanță. Șoferița și cei doi copii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost inițiat un proces verbal, urmând să fie stabilite circumstanțele în care s-a produs accidentul. https://ziareonline.ro/momente-de-groaza-la-buzau-dupa-ce-o-ambulanta-smurd-a-fost-data-peste-cap-la-iesirea-din-curtea-isu.html

RECLAMĂ
Articolul precedentReguli nunți și botezuri de la 1 iulie 2021. Câte persoane au voie să participe
Articolul următorȘapte oameni au murit şi 50 au fost răniți într-o explozie de proporţii