Acasă Stiri Angajați din Teleorman bătuți de membrii Clanului Marmureaua, al lui Sandu Felinar:...

Angajați din Teleorman bătuți de membrii Clanului Marmureaua, al lui Sandu Felinar: „M-au lovit în cap de m-au zăpăcit, mă doare și acum”

408
0

Tratați cu indulgență de procurori, interlopii fac legea în Teleorman și cer taxa de protecţie ziua în amiaza mare. Iar cine nu se execută e executat. Au păţit-o doi angajaţi ai unui magazin, luaţi la bătaie de membrii clanului Marmureaua. Imaginile dure au fost surprinse de camerele de supraveghere.

  • Victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar anchetatorii au decis că agresorii nu au de ce să fie reținuți

Imaginile sosite pe adresa Fii Observator s-au petrecut în urmă cu două zile, în comuna Drăgănești Vlașca, pe marginea Drumului Național 6, o şosea foarte circulată. Patru indivizi au coborât dintr-o mașină, iar doi dintre ei i-au agresat pe angajații unui magazin. Acest bărbat este primul care loveste. Îi dă o lovitură paznicului, apoi se duce spre vânzător. Nici al doilea bătăuş nu se lasă mai prejos.

RECLAMĂ

Victimă: Au venit să-l sun pe șefu’ și după ce l-am sunat au început să dea cu pumnii, m-au lovit în cap de m-au zăpăcit, mă doare și capul și acum. Mai sunt și băieții pe care i-a bătut dincolo, la zid, sunt mai multe persoane care sunt bătute.

Colegul victimei: A venit băiatul, paznicu’, a venit acolo și ne-a spus că: Băi, să fugiți că au venit cu săbii, cu cuțite, cu astea.

După câteva minute au fugit si atacatorii, membri ai Clanului Marmureaua, din Alexandria. Atacatorii au fost găsiți imediat, iar astăzi dosarul penal pentru loviri şi alte violenţe a fost preluat de procurorii din Teleorman. Polițiștii secției rurale au stabilit că agresorii îl căutau pe patron. Și-au pierdut cumpătul când angajații nu le au spus unde se afla acesta. Suspecții sunt cunoscuți cu antecedente pentru fapte similare comise în trecut.

Conflictul dintre patron şi Clanul Murmureaua ar unul mai vechi

Între agresor și administratorul societății comerciale există o legătură de rudenie, iar litigiul ar avea la origini fapte petrecute în afara teritoriului țării. Chiar dacă a avut nevoie de îngrijiri medicale și are un certificat emis de legiști care atestă că rănile provocate au fost serioase, bărbatul lovit cu bestialitate nu dorește să depună plângere împotriva agresorilor.

Membrii Clanului Marmureaua din Alexandria ar fi responsabili pentru furturi, tâlhării, violuri şi multe episoade de scandaluri în stradă. Aceste imagini surprind reţinerea lui Sandu Felinar, care la 23 de ani a devenit lider al grupării. În urmă cu 2 ani a ajuns în arest după ce a tâlhărit două femei.

sursa:https://observatornews.ro/eveniment/angajati-din-teleorman-batuti-de-membrii-clanului-marmureaua-a-lui-sandu-felinar-mau-lovit-in-cap-de-mau-zapacit-ma-doare-si-acum-425195.html

RECLAMĂ
Articolul precedentCamera ascunsă: Bătrâni legați de pat, toalete murdare și mâncare mucegăită la un azil privat din București. Infirmieră: „Sunt înjurați, sunt bruscați”
Articolul următorUn român a murit înecat în Austria, încercând să ajute o femeie. Zeci de salvatori l-au căutat în apele râului Salzburg