O fetiță de 7 ani din județul Hunedoara a încercat în zadar să scape de un violator pe care familia l-a primit în gospodărie, deși în trecut fusese condamnat pentru că întreținuse relații sexuale cu sora mai mare, o adolescentă de 15 ani. Agresorul, abia ieșit din pușcărie, avea interdicția de a se apropia de locuința respectivă, însă părinții fetelor s-au oferit să-l găzduiască în schimbul ajutorului oferit la strânsul recoltei.
În septembrie anul trecut, Miruna* era cu frații ei de 11 și 4 ani când în casa familiei dintr-o comună din Hunedoara a intrat Dede, un tânăr de 26 de ani, care se aciuase în gospodăria lor de câteva zile. Părinții au decis să-l găzduiască după ce a ieșit din pușcărie. În noiembrie 2019, Dede fusese condamnat la un an și șase luni închisoare pentru act sexual cu un minor. O ademenise chiar pe Maria*, fata cea mare a familiei, și întreținuse relații sexuale cu ea. „Actele sexuale au fost consimțite”, au invocat anchetatorii, iar instanța și-a însușit probatoriul, respingând varianta violului. Vestea condamnării a primit-o când se afla în închisoare pentru o altă infracțiune sexuală: în 2018 încercase să violeze o pensionară de 76 de ani, însă femeia a scăpat cu fuga. În urma contopirii celor două condamnări, bărbatul urma să execute trei ani și opt luni închisoare. A fost eliberat condiționat cu 426 de zile mai devreme, în iulie 2020.
I-a ajutat la recoltat, l-au iertat că le-a abuzat fata După ce a ieșit din închisoare bărbatul a mers tocmai la familia fetei cu care întreținuse relații sexuale, deși instanța îi pusese în vedere că timp de trei ani nu avea voie să se apropie de locuința, școala sau alte locuri pe care le frecventa victima din dosarul de act sexual cu minor. Părinții Mariei l-au iertat și nu au avut nimic împotrivă să-l găzduiască în continuare. Ba chiar s-au oferit să-l îmbrace. Oamenii erau bucuroși că au un ajutor la strânsul recoltei. Trecutul prădătorului sexual l-au șters cu buretele. „Părinții persoanei vătămate l-au găzduit, i-au dat îmbrăcăminte de lucru, pantaloni de trening de culoare neagră și o bluză, îmbrăcăminte ce aparținea fiului lor, iar în zilele următoare au fost împreună la lucru, la recoltat de fructe”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie. A doua victimă din aceeași casă Patru zile, atât a rezistat Dede până când a făcut o nouă victimă. Pe 4 septembrie 2020, mama fetiței de 7 ani a plecat la recoltat cartofi pe câmp cu mai multe persoane, în timp ce tatăl și tânărul de 26 de ani au mers la tăiat lemne într-o gospodărie din sat. Acasă au rămas doar copiii mai mici: Miruna, 7 ani, Dănuț*, 11 ani, și Andrei*, 4 ani.
„După ce s-a întors de la tăiat lemne, tata a mers la vecinul Gicu, iar eu am rămas în casă cu frații mei și Dede. Dănuț și Andrei se aflau în camera alăturată și se uitau la televizor, iar eu eram culcată pe pat, în cealaltă încăpere. Dede stătea în fotoliu de lângă pat”, a povestit fetița. La un moment dat, tânărul s-a ridicat din fotoliu, a închis ușa și s-a așezat lângă copilă, învelindu-se cu o pătură. I-a tras fetei hainele de pe ea și a început să o mângâie în zona organelor genitale. Speriată, Miruna a sărit din pat și a alergat afară. Pentru a scăpa, a fugit la cei doi câini ai familiei, care erau legați în apropiere. Dede se temea de ei, iar Miruna știa asta. Bărbatul a ieșit după fetiță, însă nu s-a mai putut apropia de aceasta, de frica câinilor care îl lătrau. A intrat înapoi în casă. Neștiind când se vor întoarce acasă părinții, Miruna a plănuit să se ascundă până aceștia vor sosi. Nu știa că prădătorul o urmărește pe geam și odată plecată de lângă câini, va porni din nou pe urmele ei.
A fugit în grădină până la un imobil nelocuit situat în vecinătate, s-a urcat pe o scară și s-a ascuns în pod. Dede a plecat după ea și la scurt timp a găsit-o. A luat-o în brațe și a dus-o într-o cocină de lângă casa nelocuită, deși copila țipa și dădea din picioare. „Mi-a spus că dacă spun cuiva, mă bate și îmi rupe oasele” În ciuda împotrivirilor, a dezbrăcat-o și a încercat să o violeze. „M-a durut și am plâns, am făcut și pe mine de durere. Mi-a spus că dacă spun cuiva, când iasă din pușcărie, mă bate și îmi rupe oasele”, le-a povestit Miruna anchetatorilor.
La un moment dat, profitând că bărbatul a mers să-și facă nevoile lângă un copac, fetița a luat-o la fugă și s-a ascuns din nou în podul casei nelocuite. Bărbatul a început din nou să o caute, a mers la ușa podului, s-a uitat în interior, însă nu a mai văzut-o. Deși l-a auzit plecând, Miruna nu a mai coborât din pod. Seara, când mama s-a întors de la muncă, i-a găsit doar pe ceilalți copii. A plecat în căutarea fetiței de 7 ani și a găsit-o în podul casei nelocuite. A întrebat-o ce s-a întâmplat și i-a răspuns că „s-a jucat de-a pitulușu (de-a v-ați ascunselea – n.r.)” . Ulterior, le-a spus polițiștilor că i-a fost frică să îi povestească mamei adevărul, de teamă că o va bate Dede. Când au ajuns acasă, Miruna i-a cerut haine de schimb pentru că „a făcut pe ea”.
Mama a bănuit că fetei i s-a întâmplat ceva rău, însă nu s-a gândit să anunțe imediat Poliția. În timp ce hrănea păsările și animalele din curte, l-a observat pe Dede stând ghemuit după un copac în grădină. Atunci a realizat că acesta i-a făcut ceva fiicei sale. L-a luat la întrebări, însă bărbatul a anunțat-o că își cheamă un taxi și pleacă în satul său natal, la Federi. După plecarea agresorului, fetița și-a făcut curaj și i-a povestit mamei ce i s-a întâmplat, iar aceasta a anunțat, într-un final, poliția. În urma cercetărilor la fața locului, de pe hainele fetiței și locul unde s-a produs agresiunea sexuală au fost ridicate mai multe urme biologice care au făcut trimiterea către agresor. Bărbatul a negat însă faptele. Testat cu poligraful, a reieșit că prezenta un comportament simulat la întrebările referitoare la abuzarea fetiței. În cursul anchetei, a fost dispusă și o expertiză medico-legală a victimei. Copila de 7 ani prezenta simptomatologie specifică abuzului sexual și emoțional. Experții aveau să constate și că în familie erau obișnuite pedepsele fizice aplicate de către tată.
Violul, transformat în agresiune sexuală La finalul cercetărilor, bărbatul a fost trimis în judecată sub acuzația de viol. Însă în timpul procesului, un magistrat din cadrul Judecătoriei Orăștie a dispus schimbarea încadrării juridice din viol în agresiune sexuală. „Pe baza probelor administrate, instanța reține că, la data de 4 septembrie 2020, inculpatul a exercitat asupra persoanei vătămate în vârstă de 7 ani acte de natură sexuală, altele decât cele care presupun penetrarea, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința”, a explicat instanța schimbarea de încadrare juridică. În cursul anchetei, expertiza medico-legală a indicat că fetița de 7 ani este virgină, însă prezenta semne ale agresiunii.
Găsit vinovat de agresiune sexuală, bărbatul a fost condamnat pe 20 mai de Judecătoria Orăștie la 9 ani de închisoare, pedeapsă la care s-au adăugat și cele 426 de zile rămase neexecutate din pedepsele anterioare. Sentința Judecătoriei Orăștie nu este definitivă, fiind deja contestată de inculpat. El a fost obligat de instanță să achite 10.000 de lei daune morale victimei *Numele victimei și ale fraților au fost schimbat, pentru a-i proteja identitatea reală. Foto: 123rf.com
SURSA:https://www.libertatea.ro/stiri/o-fetita-s-a-aparat-cu-doi-caini-de-un-pradator-sexual-dar-acesta-a-gasit-o-apoi-ascunsa-in-pod-familia-fetei-il-iertase-pentru-alt-abuz-3574413